Un veteran de război din judeţul Alba și-a recăpătat vederea, la 103 ani
Moş Loghin este un veteran de război, în vârstă de 103 de ani, din comuna Fărău, județul Alba. În urmă cu doi ani l-a lăsat vederea, iar pentru a se descurca prin gospodărie, a fost nevoit să se folosească de cârje. Bărbatul a avut parte, însă, de o minune.
Presa locală a adus în prim-plan povestea tulburătoare de viață a unui fost veteran de război care poate reprezenta o lecție pentru mulți dintre noi. Este vorba despre Moș Loghin, un bărbat în vârstă de 103 ani din comuna Fărău, județul Alba. Se află printre puținii veterani de război din județ care au rămas în viață.
În urmă cu doi ani, Moș Loghin rămăsese fără vedere. Atunci, pentru a se putea descurca prin gospodărie, a fost nevoit să apeleze la un ajutor exterior – cârje, dar și la sprijinul unei persoane care să îl însoțească. Însă, minunea a venit din partea familiei. Pentru ca bătrânul să își recapete vederea, fiii lui l-au dus la un doctor, la Alba Iulia. În urma investigațiilor de specialitate, veteranul de război a fost supus unei intervenții chirurgicale. Intervenția, care a durat trei minute și prin care i-a fost înlocuit cristalinul, l-a ajutat pe bătrân să își recapete vederea, relatează ziarulunirea.ro.
Moș Loghin a avut parte de o minune: veteranul de război și-a recăpătat vederea
La cei 103 ani, Moș Loghin îşi trăieşte bătrâneţile în comuna Fărău și este unul dintre ultimii veterani de război, rămași în viață, din judeţul Alba.
Povestea lui este una tulburătoare. Rănit grav pe front, trăieşte de 70 de ani cu schijele războiului în el.
Astfel, „Moşu’ Loghin e un om mărunţel, foarte călit de viaţă şi împăcat cu toate. A avut zece copii. Nouă dintre ei îi trăiesc, fiind stabiliţi în ţară şi străinătate. E tare mândru de toţi. Are o fată în satul vecin, în Sânbenedic, care vine zilnic, le face de mâncare părinţilor şi îi îngrijeşte.
A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud şi a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruşi, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea.
Ioan Loghin a fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră şi unde au fost atacaţi ulterior.
A stat acolo inert până spre seară. De sete şi având dureri insuportabile, simţea cum i se usucă trupul şi că moare. Armata, povesteşte el, aduna noaptea în nişte camioane morţii şi, eventual, şi răniţii. Aşa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morţilor! În noaptea aceea a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină”, se arată în relatările Petruţei Pop de la Cercul Militar Alba Iulia.
Povestea de viaţă a lui Moş Loghin este tulburătoare
Apoi, „Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia şi Caracal, în funcţie de cum ruşii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aştepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană.
Într-un final a ajuns în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo a mers pe jos acasă, la Fărău, unde îl asteptau fraţii mai mici, în număr de 11, şi mama. Tatăl său a decedat înainte de război la vârsta de 50 de ani.
S-a căsătorit cu femeia lui, alături de care trăieşte din 1946, iar împreună au avut zece copii, dintre care mai trăiesc nouă. A lucrat toată viaţa la oi, iar din munca câmpului şi-a făcut o gospodărie frumoasă şi şi-a crescut copiii.
Mi-a cerut palma şi am început să pipăim schijele de pe corpul său. Pielea îmbătrânită şi transparentă pe alocuri, scoate la lumină vene groase vizibile, dar şi aceste dovezi ale suferinţei: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braţ, în vreo trei locuri, pe umăr şi coaste. Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare şi i-a tratat rănile, dar resturile de bombă, care i-au atins corpul, au rămas acolo. Omul acesta a fost ciuruit, iar Dumnezeu l-a binecuvântat, iată, să treacă peste 100 de ani!”, povestea în urmă cu ceva timp reprezentanta Cercului Militar Alba Iulia.
În prezent, la vârsta aceasta își îngrijește soția, de 95 ani, aflată pe pat, paralizată de 13 ani. Femeia are Alzheimer, nu îl recunoaște și îi sărută mâna de fiecare dată când e lângă ea, mulțumindu-i, ca unui străin, că o îngrijește.
Sursa – www.antena3.ro
