Ungaria a folosit dreptul de veto de 21 de ori de la invazia Ucrainei
Alegerile de duminică din Ungaria sunt privite la Bruxelles ca un posibil moment de cotitură pentru Uniunea Europeană. O nouă victorie a lui Viktor Orbán ar putea obliga blocul comunitar să ia măsuri mai ferme împotriva Budapestei, considerată de ani buni una dintre cele mai dificile probleme instituționale ale UE.
Miza scrutinului depășește cu mult disputa electorală internă.
O victorie a formațiunii Tisza, condusă de Péter Magyar, ar oferi Bruxellesului timp pentru a amâna o confruntare directă. Însă o realegere a lui Orbán ar tensiona și mai mult un mecanism decizional deja vulnerabil. Timp de 16 ani, premierul ungar a demonstrat că poate folosi dreptul de veto pentru a bloca decizii cheie, de la sancțiuni la adresa Rusiei până la sprijinul pentru Ucraina.
Orbán a blocat UE de 21 de ori în ultimii doi ani
Dacă în trecut astfel de blocaje puteau fi gestionate prin negocieri și compromisuri, contextul actual este complet diferit. Invazia Rusiei în Ucraina și schimbările din politica de securitate a Statelor Unite au crescut presiunea asupra UE, care trebuie să reacționeze rapid în dosare precum finanțarea apărării sau integrarea piețelor de capital.
Și exact în acest context, Ungaria a apăsat pedala de accelerație a blocajelor. Datele citate de lectorul University College London, Michal Ovádek, arată că Ungaria a folosit dreptul de veto de 21 de ori din 2022 până în prezent. Cifra reprezintă aproape jumătate din totalul celor 48 de veto-uri înregistrate în întreaga istorie a UE pe teme de politică externă și buget.
Mai mult, suspiciunile privind relația Budapestei cu Moscova au fost amplificate de scurgeri de informații apărute la finalul lunii martie. Potrivit acestora, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, l-ar fi informat pe omologul său rus, Serghei Lavrov, despre stadiul negocierilor europene privind aderarea Ucrainei, chiar în timpul summitului Consiliului European din decembrie 2023. În aceeași serie de dezvăluiri se menționează și o discuție în care Viktor Orbán i-ar fi transmis lui Vladimir Putin că este „la dispoziția sa” în orice chestiune.
Articolul 7 blocat și soluții de avarie la Bruxelles
În fața acestui impas, procedura Articolului 7, care poate duce la suspendarea dreptului de vot al unui stat membru, rămâne blocată. Demersul a fost inițiat de Parlamentul European încă din 2018, dar nu a produs niciun rezultat, deoarece este nevoie de unanimitatea celorlalte 26 de state membre, iar Slovacia condusă de Robert Fico nu susține o astfel de decizie.
Or, fără o soluție formală, diplomații europeni analizează mai multe variante de avarie. Una dintre ele ar fi relansarea procedurii Articolului 7, dar pe baza încălcării solidarității în politica externă, nu doar pe criterii legate de statul de drept. Alte soluții vizează reducerea accesului Ungariei la informații sensibile sau blocarea indirectă a unor beneficii, precum împrumutul de 17,4 miliarde de euro solicitat prin mecanismul european SAFE pentru apărare.
Unele măsuri informale par să fie deja în vigoare.
Franța a confirmat că reține anumite informații în reuniunile la care participă Szijjártó. Iar președintele Consiliului European, António Costa, a afirmat public că Orbán nu mai acționează cu bună-credință. Rezultatul este o Uniune în două viteze: 26 de state care poartă negocieri reale și un al 27-lea membru care este tot mai des ocolit.
Reforma UE și extinderea, în pericol
Soluțiile structurale rămân însă greu de aplicat. Trecerea de la unanimitate la vot majoritar în politica externă ar necesita tot unanimitate pentru a fi aprobată, ceea ce înseamnă că Budapesta poate bloca tocmai reforma menită să-i reducă puterea de blocaj. Nici condiționarea financiară mai dură în viitorul buget multianual al UE nu pare o soluție simplă, deoarece Ungaria trebuie să aprobe la rândul ei cadrul financiar.
Experiența maghiară influențează deja și discuțiile despre extinderea Uniunii. În condițiile în care se negociază aderarea cu până la nouă state, inclusiv Ucraina, la Bruxelles se discută ideea ca noii membri să nu primească imediat drept de veto, cel puțin într-o perioadă de tranziție. Problema de fond rămâne aceeași: cum poate UE să funcționeze coerent când unul dintre membri contestă direcția comună a blocului.
