USR nu mai poate vota ca pentru sine când ține în mână funcționarea statului

233 de voturi. Aici nu mai este vorba despre confortul intern al USR, ci despre obligația de a decide limpede dacă România primește un guvern funcțional sau încă o rundă de paralizie politică. Cred că USR nu mai are voie să trateze învestirea Cabinetului Tomac ca pe un exercițiu de identitate de partid, pentru că, după retragerea PNL, chiar votul său a devenit pivotul unei crize care durează din 20 aprilie.

Știu argumentul defensiv al partidului. Dacă votează pentru, riscă să fie acuzat de propriii susținători că abandonează opoziția și legitimează o formulă pe care chiar liderul partidului, Dominic Fritz, o privește cu rezerve. Dar politica serioasă începe exact aici: în punctul în care costul intern nu mai poate fi pus deasupra costului instituțional. Iar în acest caz costul instituțional are nume precise, nu metafore. Întârzierea reformelor, complicații pentru implementarea PNRR, prelungirea unui blocaj care ține administrația suspendată într-un moment deja apăsat de presiuni pe buget și apărare.

Am văzut prea des, în ultimii ani, partide care vorbesc despre stabilitate în fața camerelor și votează după calcule de microclimat intern când ușile se închid. Aici tocmai asta ar fi greșeala capitală. Nu pentru că USR ar fi obligat să iubească formula Tomac. Ci pentru că, dacă o respinge, este dator să spună în aceeași frază care este alternativa credibilă, rapidă și negociabilă. Or, din datele publicate, această alternativă pur și simplu nu se vede.

PNL a ieșit din joc, iar asta mută răspunderea pe USR

Joi, PNL a decis în unanimitate că nu va susține Guvernul Tomac. Faptul acesta schimbă tot mecanismul politic, pentru că scoate din ecuație un partid mare și lasă majoritatea fără o piesă esențială. Din acel moment, ședința online a Comitetului Politic al USR, începută vineri la ora 17:00, nu mai este o simplă consultare de partid, ci punctul în care se decide dacă mai există sau nu o cale parlamentară pentru pragul de 233 de voturi.

În acest context, mi se pare prea comod ca USR să se ascundă în spatele ideii că doar își ascultă baza. Da, ministrul Apărării, Radu Miruță, a explicat că partidul își consultă liderii filialelor și parlamentarii înaintea deciziei finale. Este corect democratic. Numai că o consultare internă nu suspendă efectele externe ale votului. Când decizia ta influențează direct soarta Guvernului Tomac și pragul de 233 de voturi, nu mai poți răspunde doar în fața organizațiilor județene. Răspunzi și în fața celor care așteaptă ca statul să funcționeze luni dimineață.

Mai ales că semnalele venite din interiorul USR arată o rezistență serioasă față de susținerea cabinetului. Baza partidului împinge spre opoziție, pe modelul adoptat de PNL. Numai că, politic vorbind, acesta este tocmai argumentul care ar trebui să dea de gândit. Dacă PNL a ales să iasă din ecuație, utilitatea publică a unui gest identic făcut de USR nu este clară. Se poate explica tactic, se poate vinde intern, dar se justifică greu la nivel de interes instituțional.

Și mai este ceva. Când două partide care reclamă blocajul ajung să îl adâncească prin refuz succesiv, avem mai puțin o demonstrație de principii și mai mult o fugă de costurile guvernării. Iar electoratul sesizează asta, chiar dacă aparatul de partid se amăgește că nu.

Argumentele contra există, dar nu anulează obligația de a alege responsabil

Cea mai bună obiecție a taberei care vrea vot împotrivă este una reală: Guvernul Tomac intră în testul de învestire fără program de guvernare finalizat, cu incertitudini dinspre PSD și UDMR și cu semnale că persoane vehiculate pentru portofolii ministeriale refuză nominalizarea. Un executiv care nu și-a închis echipa înainte de vot pornește slab. Aici criticii au dreptate. Un partid nu ar trebui împins să susțină orbește o construcție incompletă.

Doar că acest adevăr nu răstoarnă teza, ci o face mai apăsătoare. Dacă USR consideră formula insuficient pregătită, atunci trebuie să spună răspicat ce condiții minime cere și în ce termen. Nu să se retragă pur și simplu în opoziție, lăsând restul scenei să reia de la zero negocierea pentru majoritate, nume și program. Pentru că, din ce se știe acum, nici motivul exact al rezistenței PSD nu este clar, nici formula pe care USR ar accepta-o dacă respinge actuala variantă, nici planul B al președintelui Nicușor Dan dacă Parlamentul nu dă votul. Cu alte cuvinte, opoziția la Tomac nu deschide o ieșire vizibilă. Deschide doar o nouă cameră de așteptare.

Dominic Fritz a formulat prudent poziția partidului: „USR vede cu dificultate susținerea unui guvern Tomac”. Formula este onestă, dar rămâne incompletă. Dificultatea nu este o decizie. Iar în politică, mai ales când o criză se prelungește de aproape două luni, ambiguitatea costă aproape la fel de mult ca refuzul. Cu atât mai mult cu cât același Dominic Fritz a avertizat și că un guvern tehnocrat susținut de PSD ar avea o poziție slabă pentru a continua reformele promovate de actuala coaliție. Aici apare contradicția pe care USR trebuie să o lămurească: dacă alternativa tehnocrată cu sprijin PSD este slabă pentru reforme, iar formula Tomac este privită „cu dificultate”, care este atunci drumul practic prin care reformele chiar merg mai departe?

Dar exact asta este miezul editorialului meu. Nu cer USR să voteze cu ochii închiși. Cer USR să nu voteze ca și cum ar fi încă într-un exercițiu de poziționare simbolică. Când tu însuți spui că varianta alternativă ar fi slabă pentru reforme, atunci un vot negativ fără soluție atașată devine mai mult decât un gest de delimitare. Devine coparticipare la blocaj.

Ruptura de Nicușor Dan ar avea un preț politic pe care USR îl subestimează

Mai există o dimensiune pe care partidul n-ar trebui să o minimalizeze. Eugen Tomac a fost desemnat de președintele Nicușor Dan, iar actuala formulă de guvern este susținută de șeful statului. O respingere din partea USR nu ar fi doar un vot contra unui cabinet, ci și o distanțare politică față de opțiunea președintelui.

Pentru un partid care a mizat constant pe coerență anti-sistem și delimitări ferme, această ruptură poate părea, pentru unii din interior, chiar sănătoasă. Numai că politica nu se joacă în abstract. Dacă Nicușor Dan încearcă să construiască o majoritate pentru un nou executiv, iar USR decide să îi taie tocmai această opțiune fără să pună pe masă una mai bună, mesajul transmis nu va fi independență, ci imprevizibilitate. Mi s-a spus de prea multe ori că electoratul iartă orice, atâta vreme cât partidul rămâne „pur”. Nu cred asta. Electoratul iartă mai ușor un compromis explicat decât o sterilitate politică livrată ca virtute.

În contrast cu retorica de partid, consecințele sunt foarte concrete. Dacă învestirea cade, criza politică începută pe 20 aprilie se prelungește. Asta înseamnă întârzieri suplimentare exact în zona reformelor și a implementării PNRR, adică acolo unde statul are de îndeplinit jaloane și de gestionat fonduri europene într-un calendar deja dificil. Pentru cetățeanul care nu urmărește ședințe de partid, traducerea este simplă: decizii amânate, administrație prudentă până la paralizie, ministere care funcționează în logica provizoratului, nu a execuției.

Iar pentru economie semnalul nu e neutru. Datele publicate vorbesc deja despre presiuni pe buget, apărare și calendarul reformelor. Un nou episod de impas nu produce neapărat o dramă de o zi, dar produce erodare de săptămâni. Se amână semnături, se lungesc negocieri, se evită decizii nepopulare, se conservă inerția. Asta face rău în tăcere.

USR trebuie să explice public nu doar cum votează, ci ce urmează a doua zi

De aceea cred că ieșirea lui Dominic Fritz, anunțată imediat după ședință prin mesaj video live pe Facebook, ar trebui judecată după un criteriu foarte clar. Nu doar dacă spune „da” sau „nu”, ci dacă oferă un traseu politic inteligibil pentru următoarele zile.

Dacă USR votează pentru, partidul are obligația să explice de ce sprijină un cabinet pe care îl vede „cu dificultate” și ce garanții minime a obținut. Ar fi un cost intern, fără îndoială. Dar ar fi și un act de asumare într-un moment în care cineva trebuie să oprească alunecarea spre provizorat permanent.

Dacă votează contra, standardul de transparență trebuie să fie și mai dur. Atunci USR trebuie să spună în aceeași seară ce formulă de guvernare ar accepta, cu cine o poate construi și în cât timp. Altfel, partidul nu va putea pretinde că a apărat principiile, ci doar că a ales opoziția comodă într-un moment în care țara avea nevoie de o decizie incomodă.

Verdictul meu este simplu. USR are dreptul să fie critic față de Guvernul Tomac, dar nu mai are dreptul să fie vag. Iar termenul de urmărit este imediat: mesajul video de după ședința începută vineri la ora 17:00 trebuie să conțină nu doar un vot, ci un plan. Dacă acel plan lipsește, atunci problema nu va fi doar că un guvern a picat, ci că partidul care pretinde responsabilitate a refuzat exact testul responsabilității.