Vânzările auto din China, cresc pentru a şasea lună consecutiv

Luna septembrie a marcat a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor auto în China, cu o expansiune de 12,8% pe fondul recuperării după impactul pandemiei de COVID-19, conform rapoartelor Xinhua și Reuters.
În această lună, livrările pe cea mai mare piață auto din lume au atins 2,57 milioane de vehicule, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, a anunțat joi Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM).
Cu toate acestea, în primele nouă luni ale acestui an, vânzările au scăzut cu 6,9%, totalizând 17,12 milioane de vehicule.
Septembrie și octombrie, denumite de specialiștii din domeniu „luna de aur și luna de argint”, sunt considerate perioade de vârf pentru vânzări, clienții revenind adesea la achiziții după sezonul estival.
Reflectând această tendință, livrările de automobile de pasageri au crescut cu 8% în septembrie, iar producătorii precum Geely Automobile Holdings Ltd, Great Wall Motor Co Ltd și Toyota Motor Corp au raportat creșteri de peste 10%.
La Salonul Auto de la Beijing, evenimentele promoționale și măsurile locale de stimulare a consumului au contribuit la creșterea vânzărilor din această lună. Totuși, un oficial al CAAM, Chen Shihua, a subliniat că activitatea economică din sector rămâne lentă, iar încrederea consumatorilor nu s-a restabilit complet.
Un aspect pozitiv pentru producătorii auto internaționali care au investit în China este creșterea livrărilor de vehicule electrice și hibride, care au crescut cu 67,7% în septembrie, ajungând la 138.000 de unități. Deși CAAM preconizează o scădere de 11% a vânzărilor de vehicule electrice și hibride în acest an, estimând un total de 1,1 milioane de unități.
De asemenea, vânzările de camioane și alte vehicule comerciale, care constituie aproximativ un sfert din piață, au crescut cu 40% în septembrie, susținute de investițiile guvernamentale în infrastructură și de reglementările mai stricte privind emisiile, implementate anul trecut.
Pentru acest an, Asociația Producătorilor Auto din China se așteaptă la o scădere de aproximativ 10% a vânzărilor pe cea mai mare piață auto din lume, iar în cazul unui al doilea val de infecții, declinul ar putea ajunge la 20%.
Pe plan global, China reprezintă 27% din producția auto mondială, o creștere semnificativă față de 7% în 2003, conform datelor furnizate de UBS.









