Vești importante pentru șoferi: modificări la polițele RCA

Noi vești pentru șoferi. În Monitorul Oficial a fost publicată norma Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care modifică norma 20/2017 privind asigurările auto. 

Astfel că, regulile RCA se modifică din luna septembrie. Este cea mai importantă schimbare în domeniu de la apariția legii 132/107, prima care se referă exclusiv la polițele RCA.

Așadar, noile reguli pentru toți șoferii din țară, respectiv firmele de asigurare și brokeri vor intra în vigoare din toamnă, mai precis din 10 septembrie.

În plus, vineri, 10 iunie, a fost publicată în Monitorul Oficial decizia ce modifică norma ASF 20/2017 privind asigurarea auto. Noua normă vine cu mai multe modificări importante. Două dintre acestea reprezintă o premieră pentru piața autohtonă.

Schimbări la polițele RCA

 

Așadar, prima măsură aplică modificările solicitate de Comisia Eurpeană în ceea ce privește modalitatea în care companiile de asigurări stabilesc tarifele la polițele RCA. Așa că, din 10 septembrie, ASF nu va mai fi notificat cu privire la modificarea tarifelor, din partea companiilor de asigurări.

În cazul beneficiarilor de asigurări RCA, sunt, totodată, modificări notabile. Formularul tipărit pentru constatarea amiabilă nu mai este obligatoriu. Formularul va putea fi completat și electronic, cu ajutorul unei aplicații care va fi pusă la dispoziție de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR). Circa 500.000 de șoferi implicați în fiecare an în accidente vor beneficia de această măsură ce va simplifica procedurile.

Mai mult, în baza noului regulament, va fi introdusă noțiunea de „primă asigurare netă de cheltuieli”. Astfel, vor putea fi stabilite tarife diferite la polițele RCA, în funcție de canalul prin care șoferul și-a achiziționat asigurarea.

În plus, noul regulament vine cu modificări și în privința șoferilor cu mașini în service, care primesc la schimb un alt automobil, cât timp autoturismul personal se află la reparație. Principalul efect va fi că zilele în care păgubitul beneficiază de mașină la schimb nu mai sunt condiționate decât de finalizarea reparației, transmite Economica.

Prețurile la polițele RCA, copleșitoare

La sfârșitul anului trecut, prețurile polițelor RCA au explodat, asta după falimentul liderului de piață, City Insurance. Guvernul nu a luat măsuri pentru a împiedica speculanții, iar cetățenii sunt nevoiți să plătească pentru aceleași servicii prețuri duble, iar în unele cazuri, triple.

La sfârșiul anului trecut, din 9,6 milioane de autovehicule înmatriculate în România, numai 6,7 milioane aveau asigurare RCA, indică datele transmise de ASF și MAI în Parlament. Așadar, 70% dintre mașinile din țara noastră nu aveau asigurare în urmă cu câteva luni. În plus, unele circulă pe șosele nestingherite, altele sunt ținute în parcări.

Sursa: româniatv.net
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata