Ai un job solicitant? Nu uita de sanatatea ta!

Te afli mereu în mișcare, dar reușești să îți faci timp pentru activitățile esențiale care îți susțin sănătatea și bunăstarea… Între termenele limită, începutul unui nou proiect la locul de muncă și ieșirile cu prietenii, nu uiți să îți rezervi 45 de minute pentru antrenament. Exercițiile fizice îți oferă energie, te mențin sănătos și îți îmbunătățesc starea de spirit.
Sănătatea este întotdeauna pe primul loc, nu-i așa? Îți reamintești constant acest lucru, în timp ce nu omiti niciunul dintre controalele anuale preventive pe care le efectuezi prin intermediul asigurării de sănătate oferite de companie, alimentația sănătoasă și activitatea fizică sunt parte din rutina ta.
Strategii pentru menținerea sănătății pe termen lung
Conștientizezi că sănătatea este cel mai valoros bun pe care îl avem de-a lungul vieții. Cariera și banii vin, fără îndoială, atunci când depui efort și ești dedicat.
Iată câteva sugestii pentru a te menține în cea mai bună formă pe termen lung:
- Optează pentru un mic dejun nutritiv. Fie că îl prepari acasă sau alegi o variantă rapidă pe drum spre birou, există mereu opțiuni sănătoase disponibile.
- Fii atent la alimentația ta pe parcursul zilei. Cu un loc de muncă solicitant și un stil de viață activ, este posibil să nu ai timp să gătești. Totuși, poți alege alternative sănătoase și echilibrate, fie că mănânci la restaurant, comanzi de la un serviciu de livrare sau gătești acasă.
- Menține o rutină de exerciții fizice. Fie că mergi la sală sau alergi în parc, este esențial să rămâi activ. Chiar și în zilele în care simți că ai vrea să sări peste antrenament, amintește-ți că alegerile pe care le faci zilnic contribuie la sănătatea ta pe termen lung.
- Asigură-te că dormi suficient. Specialiștii recomandă să nu neglijezi cele 8 ore de somn pe noapte, indiferent cât de ocupat ești sau cât de tentant ar fi să urmărești un film. Este crucial să le acorzi atenție pentru a-ți menține sănătatea pe termen lung.
- Minimizează perioadele de stres intens. Este o provocare, nu-i așa? Între întâlniri, sarcini multiple și ambiția de a-ți construi o carieră, este greu să eviți stresul. Mai ales că te afli într-o etapă a vieții în care îți dorești o locuință și planifici o familie – este important să ai succes profesional. Poate că în viitor îți vei deschide propria afacere, dar nu uita că echilibrul este esențial.
Ce alte măsuri poți lua?
Știm că multe dintre aceste sugestii îți sunt deja familiare și că le aplici deja. Sănătatea ta te preocupă de mult timp, ceea ce este excelent.
Iată câteva idei suplimentare care sperăm să îți fie de ajutor.
Petrece mai mult timp cu cei dragi.
Este o provocare, având în vedere cât de solicitant este locul tău de muncă. Totuși, este esențial să îți faci timp pentru acest aspect. Un studiu realizat de Harvard pe parcursul a peste 80 de ani (începând din 1938 și continuând și astăzi!) arată că relațiile sociale pe care le construim de-a lungul vieții sunt cele care ne mențin sănătoși și fericiți.
Învăță și experimentează constant lucruri noi.
Este important să te menții activ atât fizic, cât și mental. Ieșirea din zona de confort îți deschide mintea, îți stimulează creativitatea și te ajută să rămâi în formă. De asemenea, acest lucru reduce riscul de a dezvolta afecțiuni severe, cum ar fi boala Alzheimer.
Nu uita de asigurarea ta de sănătate – fie că este de grup sau individuală.
Prevenția trebuie să fie întotdeauna prioritară, știi deja acest lucru. Este important să ai un plan și pentru situațiile neprevăzute. Poate că ai economii care îți permit să te tratezi în țară sau chiar în străinătate, dar de ce să nu le păstrezi pentru alte planuri?
Cel mai simplu este să ai un plan pentru imprevizibil. O asigurare de sănătate este cu siguranță o opțiune pe care ar trebui să o iei în considerare. Informează-te acum despre beneficiile asigurării de sănătate pentru angajați pe care o ai deja și verifică dacă aceasta acoperă nevoile tale. Ai acces la tratamente pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru cele grave? Îți acoperă tratamentele și spitalizarea inclusiv în clinici private, atât în țară, cât și în străinătate?
Dacă angajatorul tău nu îți oferă încă o asigurare de sănătate de grup, poți propune acest lucru sau poți opta pentru o asigurare individuală de sănătate. Asigurările Signal Iduna, de exemplu, oferă mai multe opțiuni, atât individuale, cât și de grup, astfel încât fiecare să poată alege asigurarea potrivită pentru nevoile sale.
Indiferent de situația ta, există soluții pentru bunăstarea ta. Informează-te constant și nu uita de sănătatea ta! Atunci când ești sănătos, poți să te ocupi de toate planurile tale și să reușești în orice domeniu îți propui.
Sursa: Financiarul.ro.









