Andreea Moldovan: Nu am fost condiţionată, din punct de vedere politic, în niciun fel

83

Vineri 16 aprilie, fostul secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan a declarat că nu a fost condiţionată deloc, din punct de vedere politic şi a venit în echipă la solicitarea lui Vlad Voiculescu, pentru că ştia că are planuri şi proiecte bune.

„Am venit în echipă la solicitarea domnului ministru Vlad Voiculescu. Mi-am dorit să fiu alături de el, pentru că ştiam că are planuri bune şi are gânduri bune pentru a ajuta să se însănătoşească acest sistem sanitar, care suferă de atât de mult timp. Am apreciat foarte mult că nu am fost deloc condiţionată din punct de vedere politic. Alături de mine au venit şi alţi profesionişti apolitici, iar acest lucru pentru mine a fost garanţia că voi putea face ceea ce trebuie şi ceea ce este corect din punct de vedere medical, pentru că aşa am lucrat o viaţă întreagă şi aşa voi lucra şi de acum înainte”, a declarat Andreea Moldovan într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament, alături de Vlad Voiculescu.

Din punct de vedere medical, Moldovan a susţinut că a vrut să ofere o şansă tuturor pacienţilor.

„Am vrut să ţinem cont nu numai de pandemie, pentru că, deşi este ceea ce ne preocupă pe toţi de un an de zile, există şi pacienţii cu afecţiuni cronice, pe care nu avem voie să îi uităm şi pe care trebuie să-i ajutăm, astfel încât în fostul Ordin 555, care acum are numărul 456, am vrut să oferim o şansă mai bună pentru îngrijire atât pacienţilor COVID cu comorbidităţi sau cu forme moderate şi severe, cum vedem în actualul val, cât şi pacienţilor fără infecţie COVID, care nu au voie să fie discriminaţi negativ. Am vrut să oferim un parcurs clar atât pacienţilor COVID, cât şi non-COVID, tocmai ca să ştie ce au de făcut şi care este drumul pe care îl au de parcurs atunci când au nevoie de servicii medicale. (…) Am regretul mare că mai erau nişte ordine care trebuiau să iasă mai departe, inclusiv 961, care, de fapt, reglementează activitatea de curăţenie, dezinfecţie, sterilizare şi igiena mâinilor în spitale şi care trebuia să iasă ieri din transparenţă decizională. (…) Aici este poate singurul regret că mai aveam şi testarea în farmacii şi mai aveam şi alte proiecte care erau gata şi urmau să fie lansate, dar sper să nu fie proiecte care să fie încheiate aici, pentru că sunt proiecte bune”, a explicat fostul secretar de stat.

În ceea ce priveşte indicii de carantină, ea a precizat că discutarea acestora a avut loc pe parcursul a două zile succesiv, la sediul Ministerului Sănătăţii, „într-o companie mai mult decât selectă”, reunind reprezentanţi ai INSP, DSU, epidemiologi, asistenţi medicali, fostul ministru Vlad Voiculescu.

„Pentru că s-a discutat foarte mult în presă de acea întâlnire şi indici de carantină, vreau doar să menţionez că discutarea lor s-a făcut în două zile succesive, la sediul Ministerului Sănătăţii, într-o companie mai mult decât selectă, reunind reprezentanţi ai INSP – doamna doctor Pistol, doamna profesor Furtunescu, domnul doctor Radu Cucuiu, de asemenea reprezentanţi ai DSU, domnul doctor Arafat şi domnul doctor Călin Alexandru, iar din partea noastră un grup de epidemiologi, asistenţi medicali, domnul ministru şi cu mine. Practic, aşa s-a purtat discuţia, a fost o zi, o discuţie de trei-patru ore, s-a revenit a doua zi cu clarificări şi cu discuţii suplimentare, astfel încât forma finală a fost forma agreată de către toată lumea atunci, la minister şi ulterior şi în Grupul tehnico-ştiinţific. Am vrut doar să fac şi această precizare, pentru că nu am lucrat de capul meu. Cum am spus şi anterior, niciodată nu am crezut că deţin adevărul absolut şi că ştiu singură să fac un lucru bun”, a detaliat Andreea Moldovan.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner