Berlin, 2024 – Tinerii evrei, forțați să se ascundă. Steaua lui David, un risc

Tim Kurockin nu e religios, iar la 21 de ani, în Berlinul de azi, consideră asta „un privilegiu”. Nu poartă kippa. Nici steaua lui David la vedere. Aceste simboluri l-ar identifica imediat ca evreu, iar motivul pentru care le evită este pe cât de simplu, pe atât de brutal. Are prieteni care au fost bătuți pe stradă. De ce? Pentru că erau evrei, relatează Adevărul.

La aproape 80 de ani de la Holocaust, capitala Germaniei trăiește o realitate sumbră, iar totul s-a înrăutățit după atacul terorist Hamas din 7 octombrie 2023. Comunitatea evreiască este prinsă între o prudență dusă la extrem și gesturi de curaj pur. Trăiesc într-un oraș unde școlile și sinagogile lor arată ca niște fortărețe, păzite cu polițiști pe acoperișuri și blocuri masive de beton.

„Foarte precaut prin oraș”: Frica de a fi vizibil

„Merg foarte precaut prin oraș”, recunoaște Tim Kurockin, student la Universitatea de Economie și Drept din Berlin. Nu spune oricui că este evreu. Evită cu grijă manifestațiile unde se aud lozinci antisemite sau se cheamă la „Intifada” – un îndemn direct la crimă. Nu e un caz izolat. Lilach Sofer, o studentă de 20 de ani, a tăcut aproape complet pe rețelele sociale. Acolo, discuțiile „deveneau foarte repede jignitoare, lipsite de argumente”.

Orice gest mărunt poate exploda într-un risc. Lilach mai merge prin cartiere ca Kreuzberg sau Neukölln, dar are grijă să nu vorbească tare în ebraică, pentru că știe prieteni care au fost amenințați cu cuțitul fix pentru asta. Apoi vine detaliul care îngheață sângele în vine. „În trecut purtam uneori steaua lui David la un lanț. Momentan nu. Trebuie să fii nebun, în perioada asta, oriunde în Berlin, să porți un lanț cu steaua lui David”, spune ea fără ocolișuri. Riscul a devenit un calcul zilnic.

„Niciodată din nou” nu mai e de ajuns

Pentru Tim Kurockin, 27 ianuarie, ziua comemorării victimelor Holocaustului, aduce o „durere sinceră”. Dar formele oficiale de comemorare din Germania i se par goale. Superficiale. „Foarte adesea este aceeași postare pe rețelele sociale, în care oamenii fie scriu ‘Niciodată din nou’, fie postează o imagine alb-negru cu Auschwitz”, explică el. Insuficient. Apelul său e tăios: „Faceți apoi ceva cu adevărat împotriva antisemitismului!”.

Kurockin indică problemele reale, cele pe care declarațiile sterile le ocolesc: extremismul de stânga în creștere, antisemitismul mascat de critica la adresa Israelului și, poate cel mai grav, ascensiunea partidului de extremă dreapta AfD, care se bate pentru primele locuri în sondajele federale. Concluzia lui e amară. „Vedem această creștere constantă a antisemitismului. Iar din partea politicii nu se face destul”, acuză tânărul.

„Poți alunga întunericul cu lumină”: Curajul de a rămâne vizibil

Însă nu toți se ascund. Unii ripostează. David Gorelik, 21 de ani, născut chiar în Berlin, a făcut o alegere radical opusă după 7 octombrie: a decis să-și poarte „tzitziot”-urile (ciucurii religioși) la vedere. Cât mai vizibil. E un act de sfidare pură. „Pentru că antisemiții vor să ne preseze să ne ascundem”, explică el. Pentru Gorelik, viața evreiască în Germania nu doar că are sens, ci e mai vitală ca niciodată, o convingere pe care o rezumă simplu: „Poți alunga întunericul cu lumină. Pentru asta existăm. Și vrem să stăm împreună, uniți.” Ce l-ar face să plece în Israel? Nu frica. Ci politica: un cancelar federal dat de partidul de extremă dreapta AfD.

Șocul s-a estompat, dar teama a rămas

Jurnalista Andrea von Treuenfeld, care a scris mult despre viața evreiască, a sesizat cum s-au schimbat stările de spirit după atacul Hamas. Șocul de la început, cu case marcate cu steaua lui David și restaurante israeliene vandalizate, „nu a fost uitat, dar s-a estompat”. Comunitatea e divizată acum. Surprinzător sau nu, unii se simt din nou destul de siguri pe ei și merg prin oraș fără teamă. Alții, în schimb, au rămas profund marcați și au luat o decizie radicală, evitând „în mod foarte conștient spațiul public”, lucru pe care nu-l făceau înainte de 7 octombrie. S-a căscat o prăpastie. De o parte sunt cei care aleg vizibilitatea ca act de rezistență, de cealaltă, cei pentru care prudența a devenit supraviețuire. Berlinul nu mai oferă aceeași libertate pentru toți.