Când începe Evaluarea Națională din acest an?

De Jurnalul Național Actuale Educaţie 99 citiri
4 min citire

Inrolare trafic.ro




Mai este puțin până când elevii claselor a VIII-a intră în febra primului examen al maturității. Anul școlar 2023-2024 s-a încheiat, și va începe o nouă etapă în viața lor. În acest context, conform Ministerului Educației, s-a stabilit când începe Evaluarea Națională 2024.

Sunt așteptați la înscrieri peste 170.000 de elevi

Suntem la final de an școlar, atât pentru elevii din a VIII-a, cât și pentru cei din ciclul liceal. În acest sens, Inspectoratele şcolare, care au publicat destul de târziu broșurile pentru admiterea la liceele din țară unde sunt așteptați la înscrieri peste 170.000 de candidați care au terminat ciclul gimnazial.

Ca și în anii anteriori, Ministerul Educației a stabilit care sunt criteriile de înscriere, precum și calendarul pentru probele de la examene, astfel că știm cu siguranță la acest moment când începe Evaluare Națională 2024.

Când începe Evaluarea Națională 2024

Înainte de a vorbi de calendarul clasic, mai trebuie menționat că ministerul a stabilit și calendarul pentru elevii olimpici, care participă la Olimpiada Balcanică de Matematică care are loc în acesată lună.

Din informaţiile oficialilor, în cazul acestor candidați rezultatele vor fi publicate pe 3 iulie, exact la data la care se vor afișa și cele de la examenele normale pentru Evaluarea Națională 2024:

Astfel, „Sesiunea specială a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a participanți la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori în anul școlar 2023-2024 se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul școlar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.801/2010 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011, și cu dispozițiile Ordinului ministrului educației nr. 6.155/2023 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2023-2024”, potrivit ordinului.

Revenind la data de începere a examenelor pentru Evaluarea Națională 2024, conform ordinului de ministru, a fost stabilită ca dată de start ziua de 25 iunie a.c, iar ultimul examen va fi susținut pe 28 iunie a.c, într-o zi de vineri.

Calendarul complet al probelor la Evaluarea Națională 2024

Având în vedere că înscrierile au început de ieri, 11 iunie, și vor dura până pe 14 luna aceasta, Ministerul a publicat și calendarul pentru examenele de la Evaluarea Națională 2024, după cum urmează:

11-14 iunie: Înscrierea candidaților,
25 iunie 2024: Proba scrisă la limba română,
27 iunie 2024: Proba scrisă la matematică,
28 iunie 2024: Proba scrisă la limba maternă,
3 iulie 2024: Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14.00),
3 iulie (orele 16.00 – 19.00): Depunerea contestațiilor,
4 iulie 2024 (ora 8.00 – ora 12.00): Depunerea contestațiilor,
4 – 9 iulie 2024: Soluționarea contestațiilor,
9 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

 

Sursa – playtech.ro