Care este rolul unui audit financiar, în evoluția unei afaceri?

De Jurnalul Național 86 citiri
4 min citire

 

Activitatea unei firme este într-o continuă dinamică, iar unele dintre cele mai mari provocări apar la nivel financiar și contabil, acolo unde fluxul de documente poate fi destul de însemnat. La un nivel ridicat de rulaj al documentelor pot apărea cu ușurință și mici situații de neatenție sau greșeli, iar pentru eliminarea acestor situații este necesară în primă fază măsura realizării unui audit financiar. Ce presupune un audit financiar și ce rol are acesta pentru protejarea eficientă a afacerii tale.

Ce este un audit financiar?

În urma unei neatenţii sau a unei greşeli, auditul financiar reprezintă o măsură de reglementare și control a documentelor unei firme, al cărui scop este acela de a identifica erorile în ceea ce privește erorile contabile. Practic un audit financiar verifică fidelitatea situațiilor contabile, astfel încât acestea să reflecte realitatea financiară a companiei. Este recomandat să lucrezi cu o firmă de consultanta juridica, specializată și pe realizarea de audituri financiare, pentru ca verificările să poată fi făcute în mod corect și pentru a putea beneficia ulterior de cele mai bune sugestii și sfaturi de remediere a eventualelor probleme financiare apărute.

Care este rolul auditului financiar?

Auditul financiar este un proces care trebuie performat de către un auditor financiar sau de către o firmă specializată de audit, de preferat independentă de firma care urmează a fi analizată, din considerente de imparțialitate. Un auditor trebuie să fie acreditat, acest lucru fiind un plus din punct de vedere al credibilității în raport cu clienții, adică cu entitățile juridice. Un auditor profesionist trebuie să cunoască foarte bine legislația, atât în ceea ce privește chestiunile fiscale, zona de fuziuni si achizitii și alte detalii contabile și juridice importante în contextul unei verificări.

Mai mult, un audit financiar are rolul de a identifica eventualele discrepanțe financiare din interiorul firmei sau în relația cu alte entități juridice, dar și alte tipuri de erori sau potențiale fraude. De asemenea, auditul are în vedere și respectarea regulilor fiscale și contabile de către entitatea juridică auditată. În plus, auditul oferă și un set de recomandări de îmbunătățire a sistemelor de control intern și a proceselor financiare ale companiei.

Te poate ajuta să eviți complicațiile datorate neatenției sau altor tipuri de erori

În concluzie, un audit financiar este o măsură care te poate ajuta să eviți complicațiile datorate neatenției sau altor tipuri de erori. Prin audit îți îmbunătățești credibilitatea firmei și crești transparența financiară a companiei tale, un element cheie în prezent în ceea ce privește prezentarea unei afaceri de succes în fața clienților, partenerilor, creditorilor și chiar a investitorilor. O firmă care respectă legea și reglementările impuse de aceasta este întotdeauna bine văzută în mediul antreprenorial, iar auditul financiar este exact soluția de care ai nevoie.

Alege să lucrezi cu profesioniști și solicită un audit pentru a avea certitudinea că firma ta se supune reglementărilor legale în vigoare. Apelează la o firmă profesionistă iar erorile neintenționate sau alte probleme pot fi reparate, astfel încât firma să poată funcționa fără probleme și fără riscul de a fi găsite nereguli în cazul unor eventuale controale.

Sursa – www.antena3.ro




Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]

Taxa pe stâlp. Cum va fi calculată și ce înseamnă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți, în cadrul conferinței PRIA Finance for Key Business Sectors, că normele privind „taxa [...]

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. Ce îi așteaptă pe români

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. În următoarele trei luni, alimentele vor înregistra scumpiri accelerate. Conform [...]