Ce înseamnă un consum moderat de cafea?

De Jurnalul Național 496 citiri
3 min citire

În cadrul unui studiul, publicat în Clinical Journal of the American Society of Nephrology, a constatat că aceia care beau prea multă cafea sunt mai expuși riscului de boală cronică a rinichilor, informează EatThis!NotThat.

În acest sens, cercetătorii au examinat  un număr de 327 de metaboliți din sângele de la 3.800 de participanți într-un studiu  clinic care a colectat informații despre obiceiurile care pot mări riscurile cardiace.

În contextul medical, metaboliții sunt produși când organismul descompune alimente, medicamente și chiar țesuturi proprii de mușchi sau grăsime. Examinând prezența lor în sânge, cercetătorii pot avea o imagine a modului în care metaboliții creează diferențe individuale în funcționarea organelor.

Concret, studiul a evidențiat 41 de metaboliți asociați consumului de cafea, iar nivelurile mari a trei dintre aceștia au fost corelate cu un risc semnificativ mai mare de apariție a unei boli cronice de rinichi.

Ar însemna că trebuie să renunțăm cu totul la cafea? Nicidecum, dacă nu sunt probleme deja existente cu rinichii, spun cercetătorii. Ei notează că un consum moderat de cafea este benefic în multe privințe, după cum arată alte studii (iar cercetări recente de la Kidney Foundation au constatat că o cană de cafea pe zi poate reduce riscul de pietre la rinichi cu 40%).

În opinia sa, cafeaua nu înseamnă nici că ne este benefică doar cofeina – cafeaua este o băutură cu proprietăți unice, afirmă dr. Andrea Dunn, nutriționistă la departamentul de gastroenterologie, hepatologie și nutriție de la Cleveland Clinic.

Astfel, „Cafeaua conține cam 1.000 de compuși botanici diferiți și este de fapt cea mai bună sursă de antioxidanți din dieta americană”, spune Dunn, adăugând că este și o sursă de potasiu, vitamine B și riboflavin. Ea mai afirmă că ingredientele din cafea sunt asociate cu risc scăzut de diabet tip 2, boli hepatice și unele tipuri de cancer.

Pentru a vedea ce înseamnă „consum moderat”, un studiu a analizat date de la 350.000 de participanți cu privire la sănătatea inimii și a constatat că până la patru căni pe zi par a avea rol protector, dar cel mai favorabil consum pare a fi de una până la două căni pe zi (1 cană = 1 US cup = 236,588 ml).

Rezultatul este similar cu alte cercetări, spune Dunn, câtă vreme nu adăugăm în cafea suplimente ca siropuri aromate, zahăr și frișcă. Recomandarea este de a ne menține sub 400 ml de cofeină zilnic din toate băuturile.

O cană cu cafea are de obicei între 80 și 100 ml, așa că un consum de sub patru căni pe zi pare a ține sub control riscurile.

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română

Plata pensiilor în luna mai. Anunțul făcut de Poșta Română. Persoanele în vârstă care primesc pensia prin Poșta Română nu [...]

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare

O nouă scumpire lovește românii din plin. Ce taxă se triplează de luna viitoare. Șoferii care obișnuiesc să folosească parcarea [...]

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]