Compensarea preţului carburanţilor ar putea fi eliminată

De Jurnalul Național Actuale Bani Utile 204 citiri
2 min citire




Şefului Executivului a transmis că la finalul lunii septembrie se va face o analiză a efectelor compensării preţului carburanţilor şi Guvernul urmează să decidă dacă o menţine sau nu.

Astfel că, compensarea cu 50 de bani a preţului carburanţilor, introdusă la 1 iulie 2022, ar putea fi eliminată din septembrie, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

„Ne aflăm deja la jumătatea intervalului de timp prin care am asigurat acea decizie de compensare a creșterii prețului la carburanți și putem să identificăm faptul că încă din momentul în care s-a luat această decizie prețul la carburant a scăzut. La sfârșitul lunii septembrie vom avea evaluarea completă a măsurii pe care am luat-o la nivelul Guvernului, măsură care a fost foarte bună în sensul că am putut vedea cu toții impactul pe care l-a produs în reglarea prețurilor la carburanți”, a precizat premierul Nicolae Ciucă, miercuri.

Premierul s-a referit la măsura de compensare voluntară cu 50 de bani a prețurilor la pompă la carburanți, introdusă în data de 1 iulie.

Așadar, litrul de benzină standard se comercializează miercuri, 10 august 2022, cu preţuri între 7.49 lei, la o staţie Petrom de pe strada Doctor Herescu – zona Cotroceni- şi 7.72 lei la o staţie MOL din Strada Râmnicu Vâlcea – zona Dristor, potrivit peco-online.ro.

De asemenea, preţul pentru benzina premium stagnează. La fel ca ieri, litru de benzină superioară se vinde miercuri, 10 august, cu preţuri ce variază între 7.72 lei, la Lukoil, şi 8.35 lei la MOL.

Pe de altă parte, motorina superioară este mai ieftină faţă de ziua precendentă şi a corobât sub 8.5 lei. Litrul de motorină premium se vine miercuri cu preţuri cuprinse între 8.47 lei la Petrom din Strada Doctor Herescu şi 8.84 lei la MOL din Strada Râmnicu Vâlcea.