Concurs Naţional de Eseuri în Limba Engleză, la Shakespeare School Essay Competition – ediţia a-13!

134

Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie da startul unei noi întreceri menite să  pună la încercare creativitatea şi originalitatea. Este vorba despre Shakespeare School Essay Competition – cel mai mare Concurs Naţional de Eseuri în Limba Engleză, cu participare gratuită, dedicat elevilor de gimnaziu şi liceu din toată ţara.

Concursul, aflat la cea de-a 13-a ediţie, se bucură de o mare popularitate în rândul tinerilor pasionaţi de limba engleză, anual fiind înscrise peste 4.000 de eseuri din toate judeţele ţării.

Elevii între 11 şi 19 ani,  care sunt pasionaţi de limba engleză, pe care o vorbesc fluent, sunt creativi şi stăpânesc bine arta argumentării, sunt aşteptaţi să-ţi demonstrezi măiestria în cadrul Shakespeare School Essay Competition – ediţia a 13-a.

Tema concursului: La ediţia din 2021, participanţii sunt provocaţi să scrie un eseu original, în limba engleză, cu titlul „Five valuable lessons I learnt în 2020” („Cinci lecţii valoroase pe care le-am învăţat în 2020”).

Participanţii îşi pot înscrie eseurile GRATUIT, online, pe SITE-ul competiţiei, într-una dintre cele două categorii de vârstă, 11-14 ani sau 15-19 ani.

Cei care sunt interesaţi, trebuie să ştie că termenul limită de înscriere în concurs, este 31 martie 2021.

Concursul oferă celor 30 de finalişti numeroase premii, constând în cursuri de limba engleză la Shakespeare School, înscrieri gratuite la examene Cambridge, cărţi, dicţionare, rechizite şi multe alte surprize.

În plus, toţi cei care intră în concursul naţional de creaţie în limba engleză vor primi o diplomă de participare, pe care o pot folosi pentru a-şi completa portofoliul educaţional.
Juriul este format din profesorii Shakespeare School, care selectează cele mai bune, originale şi creative 30 de lucrări. Ierarhia finală a câştigătorilor este stabilită în urma unor scurte interviuri live, în limba engleză, cu finaliştii.

Diplome şi distincţii şi pentru profesori, pentru susţinerea şi îndrumarea oferită participanţilor la competiţie.

Iar profesorul cu cei mai mulţi concurenţi înscrişi va primi un „Certificat de Excelenta” din partea Shakespeare School.

Toţi profesorii de limba engleză din partea cărora se vor înscrie minimum 10 participanţi la Shakespeare School Essay Competition 2020, vor primi un „Certificat de Merit”.

Trofeul Excelenţei – Judeţul cu cel mai mare număr de participanţi la competiţie va primi Trofeul Shakespeare School Essay Competition.

Iar, anunţarea câştigătorilor va avea loc pe data de 8 iunie 2021.

Proiectul îşi propune să stimuleze gândirea creativă, spiritul de inovaţie, originalitatea şi să motiveze tinerii să îşi perfecţioneze limba engleză, oferindu-le totodată şansa unei experienţe unice, într-o tabără internaţională de studiu.

„Mulţumesc încă o dată pentru tot! A fost o experienţă frumoasă! Mă bucur că am putut participa la concurs şi că aţi oferit participanţilor atâtea oportunităţi. Tema eseului „Imagine a world where teachers are replaced by A.I.” („Imaginează-ţi o lume în care profesorii sunt înlocuiţi de inteligenţă artificială”)” mi-a plăcut foarte mult!”, a declarat Mara Ioana Joarza, câştigătoarea premiului I, categoria 11-14 ani, la ediţia din 2020 a Concursului.

Shakespeare School Essay Competition este un proiect naţional, cu participare GRATUITĂ, deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 11 şi 19 ani (clasele V-VIII şi IX-XII). Concursul este organizat de Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, şi se adresează tuturor elevilor din România, pasionaţi de limba engleză şi cu real talent la scris.

Organizatorii acestui concurs sunt: Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie, fondată în anul 2011, este o organizaţie nonprofit ce are ca misiune sprijinirea tinerilor talentaţi să îşi urmeze pasiunile prin perfecţionarea limbii engleze şi ajutarea copiilor cu oportunităţi reduse să se dezvolte şi să înveţe limba engleză. Printre proiectele Asociaţiei se număra concursuri de creaţie, campanii în licee privind certificările internaţionale cât şi cursuri de engleză predate de peste 200 de voluntari copiilor din cele 30 de centre sociale partenere din Bucureşti şi alte oraşe ale ţării. Asociaţia promovează dezvoltarea tinerilor într-un mediu armonios, organizând şi ateliere de educaţie pentru părinţi.

Iar concursul Shakespeare School Essay Competition este unul dintre proiectele prin care Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie îşi propune să stimuleze gândirea creativă şi să motiveze tinerii din întreaga ţară să îşi perfecţioneze cunoştinţele de limba engleză. Motto-ul asociaţiei este „Limba engleză deschide oportunităţi” pentru că stăpânirea unei limbi de circulaţie internaţională poate face diferenţa în viitorul tinerilor, facilitându-le accesul spre o educaţie de calitate şi o carieră de succes.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner