Cum evidenţiază Unicef, progresele în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia copiilor în legătură cu schimbările climatice viitoare

De Jurnalul Național 100 citiri
5 min citire

 

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a dat publicităţii miercuri un raport care examinează potenţialele experienţe ale copiilor care vor creşte în 2050, concentrându-se atât pe riscuri, schimbări climatice, cât şi pe progresele pe care aceştia le-ar putea întâmpina, informează DPA, citat de Agerpres.

Concluziile, publicate cu ocazia Zilei Mondiale a Copiilor, oferă o perspectivă mixtă, evidenţiind progrese în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia copiilor, dar şi preocupări legate de provocările tot mai mari generate de schimbările climatice.

Datorită progreselor medicale şi tehnologice, ratele mortalităţii infantile vor continua să scadă

În aceste vermuri, UNICEF sugerează că, datorită progreselor medicale şi tehnologice, ratele mortalităţii infantile vor continua să scadă.

Până în 2050, se preconizează că rata de supravieţuire a nou-născuţilor ar urma să ajungă la 98%, iar circa 99,5% dintre copiii care supravieţuiesc naşterii ar urma să trăiască peste vârsta de 5 ani.

Procentul de 96% dintre copii ar trebui să termine cel puţin învăţământul primar

Raportul relevă, de asemenea, progrese semnificative în domeniul educaţiei. Până în 2050, 96% dintre copii ar trebui să termine cel puţin învăţământul primar – o creştere de la 80% la începutul secolului.

Deşi UNICEF conturează posibile rezultate pe baza tendinţelor actuale, acestea nu sunt predicţii, ci scenarii care ar putea avea loc în funcţie de diverşi factori.

Riscuri generate de schimbările climatice

UNICEF a avertizat că, în pofida acestor progrese, mulţi copii se vor confrunta cu condiţii climatice mai dure decât cei dinaintea lor.

 Numărul de copii expuşi la valuri de căldură extreme ar putea fi de opt ori mai mare decât era în anul 2000

Se aşteaptă ca inundaţiile fluviale şi incendiile de pădure să se intensifice, supunând copiii din regiunile vulnerabile unui risc mai mare.

Sunt expuşi în mod special copii care trăiesc în zone fără acces la infrastructură rezistentă la schimbările climatice, apă curată sau îngrijire medicală, a indicat UNICEF.

În opinia sa„Copiii se confruntă cu o multitudine de crize, de la şocuri climatice la pericole online, iar acestea se vor intensifica în anii următori”, a
a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.

În plus, „Proiecţiile din acest raport demonstrează că deciziile pe care liderii mondiali le iau azi – sau eşuează în a le lua – definesc lumea pe care copiii o vor moşteni. Crearea unui viitor mai bun în 2050 necesită mai mult decât imaginaţie, necesită acţiune”, a subliniat ea.

 

Creşterea populaţiei infantile în ţările cu venituri mici

Până în 2050, UNICEF preconizează o creştere semnificativă a proporţiei copiilor şi adolescenţilor în ţările cu venituri mici, estimând că 23% dintre copii vor trăi în aceste condiţii, comparativ cu doar 11% astăzi.

Această schimbare este determinată în principal de variaţia ratelor de natalitate la nivel mondial.

Raportul UNICEF subliniază, de asemenea, că Africa subsahariană şi Asia de Sud vor fi principalele centre ale populaţiilor infantile, în ambele regiuni fiind aşteptată o creştere semnificativă.

În contrast cu scăderea proporţiei copiilor în Europa de Vest şi în Asia de Est, populaţia infantilă din Africa rămâne la un nivel ridicat, reprezentând circa 40% din total, conform UNICEF.

De asemenea, UNICEF estimează că semnificativ mai mulţi copii vor locui în zone urbane în deceniile viitoare, circa 60% urmând să trăiască la oraş, comparativ cu 44% în anii 2000.

Diviziunea digitală ameninţă oportunităţile viitoare

Tehnologii precum Inteligenţa Artificială sunt văzute ca oportunităţi esenţiale pentru avansarea dezvoltării copiilor, a declarat UNICEF, deşi accesul la aceste tehnologii poate fi limitat.

UNICEF avertizează că diviziunea digitală rămâne o provocare majoră, doar 26% dintre persoanele din ţările cu venituri mici având acces la internet, comparativ cu 95% în ţările mai bogate.

Competenţele digitale sunt considerate esenţiale pentru perspectivele de carieră într-o lume din ce în ce mai digitalizată

Sursa – www.antena3.ro




Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]