Cum obții înmatricularea provizorie – acte necesare pentru numerele roșii

Atunci când achiziționezi o mașină, fie din țară, fie din străinătate, este important să ții cont de înmatricularea provizorie, pentru a putea circula legal imediat. Aceasta implică utilizarea numerelor roșii pentru autovehiculul tău. Deși sunt o soluție temporară, numerele roșii sunt de mare ajutor până când reușești să aduni toate actele necesare pentru înmatricularea auto permanentă. Poți afla din acest articol ce ai de făcut pentru a obține numere roșii.
Documente necesare pentru înmatricularea provizorie
Actele necesare pentru obtinerea numerelor rosii în 2023 sunt următoarele:
- Cererea solicitantului
- Contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), în original și copie
- Documentul care dovedește dreptul de proprietate asupra vehiculului, în original și copie
- Documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în cazul în care vehiculul a fost înmatriculat anterior în alt stat, atât în original, cât și în copie. În absența acestor documente, autorizația provizorie pentru circulație se poate elibera pentru o perioadă de cel mult 5 zile, dar nu mai târziu de data la care expiră asigurarea RCA.
- Actul de identitate al solicitantului, în original și copie. În cazul persoanelor juridice, trebuie depuse documente care să ateste personalitatea juridică, denumirea și sediul companiei, în copie (cum ar fi certificatul constatator, eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului), precum și o împuternicire pentru reprezentantul legal.
- Delegație
- Dovada plății pentru autorizația de circulație provizorie, care costă 13 lei (se poate achita la ghișeul de depunere documente)
- Dovada plății pentru plăcuțele cu numere roșii provizorii (se poate achita la ghișeul de depunere documente)
- Copia declarației vamale, dacă este cazul, pentru vehiculele achiziționate din afara Uniunii Europene, pentru care se solicită autorizarea de circulație provizorie pentru o perioadă mai lungă de 30 de zile sau pentru perioade care, cumulate, depășesc 30 de zile.
- Procură specială, autentificată de notarul public, în cazul în care documentele sunt depuse de o altă persoană decât titularul.
Ce costuri implică numerele roșii
Costurile pentru obținerea numerelor roșii pentru înmatricularea provizorie sunt după cum urmează: plăcuțele cu numere roșii provizorii costă 40 de lei, iar autorizația de circulație provizorie costă 13 lei.
Aceste taxe pot fi plătite la ghișeul unde se depun documentele, la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Valabilitatea numerelor roșii
Numerelor roșii și autorizației provizorii le este atribuită o valabilitate de 30 de zile de la data emiterii. Dacă, în această perioadă, nu ai reușit să înmatriculezi vehiculul, poți depune o nouă cerere pentru un alt set de numere roșii, cu o valabilitate suplimentară de 60 de zile.
Începând cu anul 2021, în cazul în care nu s-a emis niciun set de numere roșii provizorii pentru vehicul, primul set poate fi emis pe o perioadă de 90 de zile, cu condiția ca polița RCA să fie valabilă pentru cel puțin 90 de zile. Este important de menționat că reglementarea nu se aplică atunci când s-au emis deja 3 rânduri de numere roșii.
Cum înmatriculezi o mașină cu numere roșii – documente necesare
Dacă vrei să verifici numerele de inmatriculare disponibile, o poți face direct pe site-ul DRPCIV. Pentru a înmatricula permanent o mașină cu numere roșii, fie că autorizația provizorie a expirat, fie că dorești să treci la înmatricularea permanentă, ai nevoie de următoarele acte:
- Cerere de înmatriculare auto
- Fișa de înmatriculare completată cu datele proprietarului și cu viza ANAF (dacă este cazul, pentru a înscrie în certificatul de înmatriculare și alte persoane, trebuie depusă și fișa de înmatriculare completată cu datele acestora)
- Dovada plății pentru certificatul de înmatriculare, care costă 49 de lei și care se poate achita în numerar, la ghișeu, odată cu depunerea documentelor
- Actul de identitate al solicitantului, în original și copie
- Copia contractului RCA, în termenul de valabilitate al acestuia
- Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în original și copie
- Cartea de identitate a vehiculului, în original și copie
- Certificatul de autenticitate al vehiculului, eliberat de Registrul Auto Român, costând 539 de lei în cazul mașinilor cumpărate din afara țării
- Documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare
- Dovada efectuării inspecției tehnice periodice, în termenul de valabilitate al acesteia
- Dovada plății pentru plăcuțele cu numărul de înmatriculare
Sfaturile de mai sus îți vor scurta timpul necesar introducerii în circulație a unui autoturism. Cu un dosar pus la punct, te vei putea bucura cât mai repede de noua ta achiziție.








