Cum pot rețelele sociale să aducă la lumină cărţile

De Jurnalul Național 159 citiri
4 min citire

 

În aceste vremuri tehnologice, „Nopți Albe”, o nuvelă din 1848, scrisă de Fiodor Dostoievski, o poveste despre singurătate și dragoste neîmpărtășită, s-a viralizat pe rețelele de socializare și se vede în librării: cartea zboară de pe rafturi, scrie The Guardian.

În 2024, o ediție a cărții a ajuns a patra cea mai citită cumpărată carte din Regatul Unit

Astfel, „Avem un coleg care lucrează la librăria noastră de 25 de ani și ne-a spus că din când în când mai vindeam câte un exemplar, dar în ultimii doi ani numărul a crescut fulminant”, a spus Amy Wright, proprietara unei librării din Liverpool.

Francis Cleverdon „ Crede că nuvela autorului rus a devenitun fenomen”

„Am vândut 190 de ediții anul trecut”, a spus Francis Cleverdon, managerul unei librării din Londra,  „care crede că nuvela autorului rus a devenitun fenomen”.

Cartea a început să fie tot mai populară pe TikTok și Instagram începând cu decembrie anul trecut.

Căutările după titlul nuvelei pe cele două rețele de socializare rezultă în pagină, după pagină de recenzii, citate și fotografii cu cartea. Internauți din toată lumea scriu cât de frumoasă este povestea de dragoste din carte.

„Toată lumea vrea să se îndrăgostească până peste cap. Și apoi citesc „Nopți Albe” de Dostoievski”, scria într-un tweet care a devenit viral.

De regulă, doar anumite cărți ajung atât de populare pe rețelele de socializare

Romane de dragoste cel mai adesea, urmate de romane fantasy sau pentru tineri adulți și de cele mai multe ori sunt cărți nou lansate. Și atunci cum a ajuns această nuvelă obscură, de acum 150 de ani, să capteze atenția cititorilor?, se întreabă The Guardian.

Motivul principal e prozaic, dar nu mai puțin important: are doar 80 de pagini

„Inițial ce m-a atras la Nopți Albe a fost că era o carte scurtă”, a spus Ellie Howlett, o londoneză care postează despre cărțile pe care le citește pe rețelele de socializare. O explicație firească, având în vedere că mulți cititori își stabilesc un număr de cărți pe care să le citească într-un an și apoi își urmăresc progresul cu diverse aplicații.

Dar motivul principal pentru care volumul este atât de popular este chiar povestea cărții în sine. Un bărbat cunoaște o femeie, din întâmplare, într-o seară, pe străzile din St. Petersburg. E de-o singurătate dureroasă și ea așteaptă vești de la marea ei iubire, dar s-a întors la Moscova, dar nu a contactat-o așa cum i-a promis. E o poveste al cărui personaj principal simte emoțiile foarte puternic și trăiește mai mult în capul lui.

„Această carte îi surprinde foarte bine pe visători, pe acei oameni care cred că sunt mai buni decât ceilalți, dar de fapt trăiesc în lumea lor”, a explicat influencerul de carte Mausami Avira.

Chiar dacă „Nopți Albe” nu e un roman de dragoste tipic, rămâne o poveste de dragoste, ceea ce îi garantează succesul pe TikTok și Instagram.

Chelsea Watkiss, care are o pagină de Instagram despre cărți cu 14 mii de urmăritori, crede că cititorii au rezonat cu nevoia personajului principal e fi văzut și spune că poveste este despre dorința de „a găsit un scop și însemnătate în conexiunea cu alt om, după ce ai fost privat de ea”.

Dacă febra „Nopți Albe” va ajunge și la alte cărți scrise de Fiodor Dostoievski rămâne de văzut, concluzionează The Guardian.

Sursa – www.antena3.ro




Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]