Huawei lansează un telefon de 2.800 de dolari, cu toate că vânzările sale au crescut foarte puţin

0 95

Cu toate că vânzările din anul 2020 au fost scăzute, producătorul chinez Huawei Technologies a prezentat marţi, un smartphone pliabil din categoria high-end, însă a informat că vânzările şi profitul său au crescut foarte puţin anul trecut din cauza sancţiunilor americane, transmite Bloomberg.

Astfel, modelul Mate X2, cu un preţ de cost de 17.999 yuani (2.800 de dolari), care se desface într-un dispozitiv cu un ecran de 8 inch (203 milimetri), este echipat cu propriul cip 5G Kirin 9000 dezvoltat de Huawei.

În contextul continuării activităţilor, odată cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, Huawei a fost nevoit să îşi dezvolte propriile sale cipuri după ce sancţiunile introduse de autorităţile de la Washington i-au blocat accesul la tehnologiile americane, dar şi o serie de furnizori importanţi precum Taiwan Semiconductor Manufacturing Co.

Cu toate acestea, fondatorul Huawei, miliardarul Ren Zhengfei, a promis că nu va renunţa la afacerile din domeniul telefoanelor inteligente, dezminţind zvonurile referitoare la o posibilă vânzare.

Huawei s-a confruntat cu „dificultăţi extraordinare” anul trecut, dar cu toate acestea operaţiunile sale sunt relativ stabile iar partenerii continuă să sprijine compania, a declarat marţi preşedintele grupului Huawei, Ken Hu.

„Am reuşit să înregistrăm o creştere marginală atât a vânzărilor cât şi a profitului”, a spus Ken Hu cu ocazia Mobile World Congress, care a început marţi, la Shanghai.

Din punctul de vedere al companiei şi potrivit surselor citate de Bloomberg, uzinele de telefoane ale Huawei funcţionează în prezent la capacitate minimă pentru a păstra stocul existent de componente şi a prelungi ciclul de viaţă al dispozitivelor, ceea ce creează deficienţe în aprovizionarea cu telefoane marca Huawei a retailerilor din China.

În acest sens, compania a informat că modelul Mate X2 va începe să fie comercializat în China din data de 25 februarie şi va avea un preţ de 18.999 de yuani pentru versiunea îmbunătăţită cu o capacitate de stocare de 512 gigabytes. Telefonul va rula o versiune a sistemului de operare Android concepută special pentru China, versiune care nu va avea toate aplicaţiile şi caracteristicile oferite de Android, dar, începând din luna aprilie, utilizatorii vor putea face trecerea la sistemului de operare Harmony dezvoltat de Huawei.

„Am pregătit capacităţi suficiente pentru Mate X2 iar aceste capacităţi cresc în fiecare zi”, a declarat luni seara directorul general de la Huawei, Richard Yu. Acesta a precizat că, în viitor, din ce în ce mai multe telefoane din segmentul superior produse de Huawei vor rula propriul software în loc de sistemul Android.

În contextul politic, în urmă cu doi ani, Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Casa Albă a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni i-au afectat creşterea şi au forţat Huawei să îşi vândă marca de telefoane low-end Honor.

Din datele firmei de cercetare de piaţă IDC reiese că în ultimele trei luni ale anului trecut, livrările de smartphone Huawei au înregistrat o cădere de 42%, în timp ce principalii săi rivali, Samsung Electronics Co, Apple Inc. şi Xiaomi Corp., au câştigat cote de piaţă.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata