În afirmaţiile sale, „Vă dezvălui un mic secret – în prezent, se lucrează la un capitol pentru secțiunea dedicată operațiunii militare speciale, în care se va vorbi despre operațiunea noastră unică de eliberare a orașului Sudja din regiunea Kursk”, a declarat Serghei Kravțov duminică, în cadrul unei întâlniri între președintele rus și autorii manualelor de istorie.
Concret, când a fost întrebat când va fi integrat acest supliment în manuale, Kravțov a precizat: „Cred că în viitorul foarte apropiat, posibil chiar din anul școlar viitor”.
La rândul său, guvernatorul interimar al regiunii Kursk, Alexander Kinștein, a declarat că istoricii locali sunt pregătiți să sprijine elaborarea acestui capitol.
Astfel, „Experții din Kursk pot furniza documente, materiale și dovezi concrete despre evenimentele din regiune de după august 2024. Tema centrală ar trebui să fie operațiunea eroică și unică «Potok», prin care Sudja a fost eliberată. Aceste informații vor putea fi accesibile și în format digital”, a scris Kinștein pe canalul său de Telegram.
În contextul educaţional, oficialul rus a adăugat că noua secțiune s-ar încadra armonios în manualul de istorie regională a regiunii Kursk, aflat în curs de elaborare, cu participarea Universității de Stat din Kursk și a editurii Prosveșchenîie.
În realitate, pe data de 6 august 2024, Ucraina a declanșat o nouă ofensivă în regiunea rusă Kursk, ocupând o bună parte din teritoriu.
Apoi, contraofensiva rusă i-a forțat pe ucraineni să se retragă treptat, însă, din informaţiile șefului armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, trupele sale mai dețin controlul a aproximativ 90 km pătrați din teritoriul regiunii ruse.
Din precizările ministerului rus al Apărării, pierderile suferite de ucraineni pe frontul din regiunea rusă Kursk se ridică la aproximativ 300 de soldați pe zi.
Sursa: www.libertatea.ro