Reguli stricte în Vinerea Mare. De ce este considerat păcat să pui sare în mâncare

Vinerea Mare este cea mai tristă zi din an pentru creștini, fiind dedicată comemorării răstignirii lui Iisus Hristos. Tradiția impune un post extrem de strict, cunoscut ca post negru, și interzice aproape orice muncă fizică sau manifestare de bucurie.
Regulile vizează nu doar ce se pune pe masă, ci și gesturi aparent banale.
Post negru și alimente interzise
Biserica poruncește un post fără untdelemn și pește, iar credincioșii care îl respectă cu strictețe se abțin de la mâncare și băutură până la apusul soarelui. Conform canonului, pe masă se pot găsi doar alimente simple, gătite în apă. Acestea includ legume fierte, fructe și legume proaspete sau uscate, pâine, miere și orez fiert.
Mulți greșesc crezând că gustările de post din comerț sunt permise. Produse precum biscuiții, batoanele, chipsurile sau napolitanele, chiar dacă nu conțin lapte, au în compoziție ulei sau margarină, fiind astfel interzise.
Doar copiii, femeile însărcinate și persoanele bolnave sunt, de obicei, exceptate de la aceste reguli aspre.
De ce sarea și vinul sunt considerate păcate
Pe lângă restricțiile alimentare generale, tradiția populară adaugă interdicții specifice, cu o puternică încărcătură simbolică. Nu este recomandat să se pună sare în mâncare, deoarece se consideră că în acest fel se „turnă sare pe rănile lui Isus”.
Nici pâinea nu se frământă în această zi.
si, consumul de vin este interzis, fiind un simbol al sângelui vărsat de Hristos pe cruce. Folosirea furculiței și a cuțitului în timpul mesei este și ea descurajată, fiind asociate cu instrumentele suferinței Mântuitorului.
Însă postul în creștinismul ortodox nu înseamnă doar abținerea de la un anumit tip de mâncare. Preoții notează că acesta presupune și renunțarea la toate formele de acțiuni, gânduri și dorințe păcătoase.
Munca, interzisă. Ce se întâmplă dacă nu respecți tradiția
Vinerea Mare este o zi de reculegere și doliu. Nu se cântă, nu se organizează petreceri, nu se fac utrenii și slujbe, iar clopotele bisericilor nu se trag. Orice muncă fizică, în special spălatul rufelor și alte treburi casnice, este complet interzisă, deoarece credincioșii trebuie să se concentreze asupra semnificației spirituale a momentului.
În folclorul românesc, nerespectarea acestor reguli poate atrage „urgențe” fizice și spirituale. Respectarea interdicțiilor este văzută nu doar ca un gest religios, ci și ca o protecție simbolică împotriva bolilor și a ghinionului.
Spre deosebire de Vinerea Mare, Sâmbăta Mare este ziua dedicată pregătirilor finale pentru Înviere. Deși activitățile casnice nu sunt complet interzise, ele trebuie realizate cu măsură și respect. Pregătirea coșurilor de Paște, curățenia ușoară și gătitul pentru slujba de Înviere sunt permise, dar trebuie făcute într-un cadru de liniște și rugăciune.









