Remus Pricopie: E regretabil că cei trei candidați pro-europeni susțin demisia lui Iohannis, le e frică de politicienii extremiști pro-ruși

De Jurnalul Național 143 citiri
5 min citire

 

Rectorul SNSPA Remus Pricopie susține că „e regretabil” că toți cei trei candidați pro-europeni – Elena Lasconi, Crin Antonescu și Nicușor Dan-  susțin demisia sau demiterea lui Klaus Iohannis, ceea ce arată „imaturitate politică” și că le e frică de „o confruntare cu politicienii extremiști pro-ruși.”

Elena Lasconi, Crin Antonescu și Nicușor Dan  susțin demisia sau demiterea lui Klaus Iohannis

În opnia sa, „Este regretabil că, într-un fel sau altul, toți cei trei candidați din zona pro-europeană (Elena Lasconi, Crin Antonescu și Nicușor Dan) susțin demisia / demiterea președintelui în funcție. Asta arată imaturitate politică, mai exact incapacitatea de a gândi limpede, ancorat în norme și legi, indiferent de modă și context. De asemenea, performanțele lor electorale în viitoarea competiție prezidențială nu depind de „asocierea cu Iohannis” sau „denigrarea lui Iohannis”, ci de capacitatea de a se lupta pentru România. În acest moment, nu văd această capacitate, ci văd frica de a se confrunta cu politicienii extremiști pro-ruși”, a scris Pricopie pe Facebook.

Totodată, rectorul SNSPA atrage atenția că Constituția României nu are precizări distincte pentru situația în care se declanșează o procedură de suspendare a unui președinte aflat în „prelungire de mandat” (Art. 83, alin. 2).

În contextul lagal, „Spiritul Constituției, însă, se referă la stabilitatea instituțiilor statului. Constituția limitează orice acțiune care ar putea, în mod neargumentat și nejustificat, să perturbe activitatea unei instituții, în interiorul unui mandat atribuit legal. De exemplu, Art. 89 din Constituție stabilește o serie de limitări, în situația în care Președintele Republicii ar avea în vedere dizolvarea Parlamentului. În oglindă, și Parlamentul României are limitări constituționale legate de un eventual demers strict politic de destituire a Președintelui, adică fără să existe acele elemente de încălcare a Constituției.

Prin urmare, în contextul actual, în care Președintele Iohannis se află sub incidența articolului 83, aliniat (2), din Constituția României, situație confirmată prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 32, din 6 decembrie 2024, iar această prelungire va înceta de drept imediat după validarea alegerilor de pe 4 și 18 mai 2025, adică în mai puțin de 100 de zile, inițierea unui demers parlamentar de destituire a unui președinte aflat în prelungire de mandat nu are acoperire în textul constituțional”, explică Pricopie.

Remus Pricopie: Rusia are interes ca în România, să inducă haos politic, economic și social

El a atras atenția că Rusia are interes ca în România – la fel ca și în celelalte state UE și NATO – să inducă haos politic, economic și social.

Partidele extremiste recurg la un demers fără temei constituțional și irațional

„În această notă trebuie înțeles și demersul din Parlament al partidelor extremiste (AUR, SOS, POT) prin care se încearcă suspendarea Președintelui României, demers fără temei constituțional și irațional. Într-un moment de instabilitate politică, determinată de atacul hibrid al Rusiei, cu ocazia alegerilor din noiembrie 2024, mecanismele constituționale și legale ale statului trebuie să funcționeze în sensul întăririi echilibrelor instituționale, în interesul cetățenilor, și nu în sensul slăbirii acestora.

Solicit coaliţiei, de a avea curajul să activeze mecanismele prevăzute explicit de legislația în vigoare pentru a investiga ingerințele străine în politica românească

Prin urmare, reiterez solicitarea mea, lansată prima dată în septembrie 2023, adresată Parlamentului României și partidelor politice pro-europene, de a avea curajul să activeze mecanismele prevăzute explicit de legislația în vigoare pentru a investiga ingerințele străine în politica românească, legalitatea înființării și funcționării unor partide politice, inclusiv a unor partide parlamentare, finanțarea acestora și a liderilor lor.

Acest demers este o obligație, nu o opțiune, dacă vrem să păstrăm România în sfera statelor democratice și prospere. Cealaltă variantă, clamată de Georgescu, Simion, AUR, SOS, POT, este așezarea țării sub „înțelepciunea rusească”.

Eu îmi exprim adeziunea și acționez în sensul primei opțiuni. Aștept ca și președinții partidelor politice pro-europene (PSD, PNL, UDMR, USR) și candidații la prezidențiale care se declară PATRIOȚI, CREDINCIOȘI și ONEȘTI să facă același lucru”, mai scrie rectorul SNSPA.

Sursa – www.antena3.ro




Ora de vară 2025. Când se schimbă ora în România

Trecerea la ora de vară este programată pentru noaptea dintre 29 și 30 martie, de sâmbătă spre duminică. Schimbarea afectează [...]

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă

Cum se vor calcula pensiile în 2025! Ce se schimbă? Începând cu 1 septembrie 2024, sistemul public de pensii din România [...]

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]