sâmbătă, 25 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Utile

S-a descoperit primul animal ce poate consuma cantităţi mari de alcool fără să se îmbete

Ramona Badea · 29 octombrie 2024 · Actualizat: 09:21

Recent, oamenii de ştiinţă israelieni au identificat viespea orientală ca fiind primul animal capabil să consume cantităţi mari de alcool fără să prezinte efectele nocive pe care majoritatea speciilor, inclusiv oamenii, le resimt de obicei, transmite agenţia TPS, citată de Agerpres.

Studierea modului în care  viespea orientală metabolizează alcoolul ar putea oferi noi perspective pentru tratamentul tulburărilor asociate consumului de astfel de substanţe şi ar putea conduce la noi aplicaţii medicale pentru dezintoxicare.

Cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, conduşi de dr. Sofia Bouchebti de la laboratorul profesorului Eran Levin, au descoperit că aceste viespi au un sistem digestiv unic, ce găzduieşte în mod natural drojdii, permiţându-le să descompună alcoolul în mod eficient.

Cercetătorii au descoperit că animalele care au propriul lor alfabet pentru a comunica între ele
RecomandariCercetătorii au descoperit că animalele care au propriul lor alfabet pentru a comunica între ele

1730181831 754 Cercetatorii au descoperit primul animal ce poate consuma cantitati mari1730181831 150 Cercetatorii au descoperit primul animal ce poate consuma cantitati mari

 

Descoperirile echipei au fost publicate recent în jurnalul de specialitate Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Alcoolul consumat zilnic crește riscul de accident vascular cerebral
RecomandariAlcoolul consumat zilnic crește riscul de accident vascular cerebral

„Prin marcarea alcoolului cu un izotop greu de carbon, am putut urmări descompunerea acestuia şi am fost uimiţi de rata rapidă cu care aceste viespi metabolizau alcoolul”, a explicat Bouchebti.

Această capacitate pare să îşi aibă originea în structura genetică a viespilor. Analizele au evidenţiat copii multiple ale unei gene responsabile de producerea unei enzime ce metabolizează alcoolul.

În practică, aceasta înseamnă că, în timp ce oamenii şi majoritatea animalelor suferă de intoxicaţie cu alcool după un consum continuu, viespile orientale nu au prezentat modificări comportamentale sau efecte negative asupra sănătăţii, chiar şi atunci când au fost hrănite cu alcool ca unică sursă nutritivă, la concentraţii de până la 80%.

Ce conțin suplimentele alimentare cu adevărat Ghid complet al ingredientelor
RecomandariCe conțin suplimentele alimentare cu adevărat Ghid complet al ingredientelor

Viespea orientală are o rezistenţă la efectele negative ale alcoolului

În plus, studiul nu a constatat nicio diferenţă în ceea ce priveşte durata de viaţă sau starea de sănătatea între viespile care se hrăneau cu alcool şi cele care consumau apă cu zahăr, ceea ce a subliniat rezistenţa lor la efectele negative ale alcoolului.

„Din cunoştinţele noastre, viespile orientale sunt singurul animal din natură adaptat la consumul de alcool drept combustibil metabolic”, a declarat Levin.

Alcoolul este produs în mod natural atunci când zaharurile fermentează în prezenţa drojdiilor şi a bacteriilor, fiind frecvent întâlnit în fructele foarte coapte şi în nectar. Deşi poate fi o substanţă bogată în energie, el este toxic pentru majoritatea animalelor, inclusiv pentru oameni, în special în cazul consumului frecvent. Unele specii, cum ar fi musculiţele de oţet, prezintă intoxicaţie cu alcool chiar şi la concentraţii mici. În mod similar, mamiferele din ordinul Scandentia, întâlnite în Asia de Est, prezintă simptome de alcoolism, cum ar fi ficatul gras, în urma consumului continuu de alcool, în doze mici.

Descoperirea deschide calea către noi metode de abordare a metabolizării alcoolului, a dependenţei şi a afecţiunilor asociate

La om, consumul cronic de alcool este asociat cu probleme comportamentale, cognitive şi fizice şi cu o serie de afecţiuni.

Cercetătorii speră că aceste descoperiri despre viespea orientală ar putea deschide calea către noi metode de abordare a metabolizării alcoolului, a dependenţei şi a afecţiunilor asociate.

„În timp ce cercetarea legată de alcool este foarte avansată, cu 5,3% din decesele din lume asociate consumului de alcool, credem că, în urma studiului nostru, viespile orientale ar putea fi utilizate pentru a dezvolta noi modele pentru studierea alcoolismului şi a metabolizării alcoolului”, a declarat Levin.

Sursa – www.antena3.ro