joi, 07 mai 2026

Caută în Jurnalul Național

Educaţie

Secretarul de stat de la PSD și-a reprimit atribuțiile pe care Ligia Deca i le-a retras.

Nicoleta Oprea · 01 februarie 2023 · Actualizat: 21:43
ciuca ciolacu

Florin Lixandru, secretar de stat PSD în cadrul Ministerului Educației, cel care a criticat legile educației făcute de Ligia Deca, și-a reprimit atribuțiile pierdute, în urma discuțiilor care au avut loc în coaliție, miercuri seară, 1 februarie, între premierul PNL Nicolae Ciucă, liderul PSD Marcel Ciolacu și ministrul Educației, au precizat surse politice pentru Libertatea.

„A rămas că îi schimb atribuțiile lui Florin Lixandru și că vom avea o discuție astfel încât, de acum înainte, echipa ministerială să aibă același mesaj, cel agreat în coaliție”, a precizat Ligia Deca, ministrul asumat de PNL, în timpul ședinței de coaliție, conform surselor Libertatea.

De asemenea, Marcel Ciolacu afirmase la prânz că dacă Ligia Deca a luat decizia retragerii atribuțiilor secretarului de stat PSD pentru că acesta a criticat legile educației, la acea oră așteaptă explicațiile ministrului în interiorul coaliției.

Protestele sindicaliștilor de la metrou continuă iar aceștia se vor întâlnii abia luni cu secretarul de stat de la Transporturi
RecomandariProtestele sindicaliștilor de la metrou continuă iar aceștia se vor întâlnii abia luni cu secretarul de stat de la Transporturi

Așadar, Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educaţiei din partea PSD, a precizat astăzi, 1 februarie, dimineața, că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru pentru un „delict de opinie”. Într-o postare pe Facebook, Florin Lixandru a criticat proiectul legilor educației, conceput de ministrul asumat de PNL, Ligia Deca, și a propus ca termen de aprobare în Parlament luna martie 2024, cu toate că în coaliție s-a convenit luna martie a acestui an.