Stațiunea Mamaia, din România și-a schimbat logoul

Stațiunea Mamaia s-a înnoit cu un nou logo, dar care nu e atât de orginal și pentru care autoritățile au plătit o sumă mare de bani. Se pare că, un logo asemănător au și alte două companii de turism. Ce spun reprezentanții companiei?
Stațiunea Mamaia are un nou logo
La momentul lansării noii identități de brand, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța transmitea că atât noul logo cât și noul slogan caută să scoată în evidență esența destinației turistice.
În afirmaţiile sale, ”Noul logo, conceput într-o estetică minimalistă, încorporează simboluri emblematice ale destinației, reinterpretate cu o abordare actuală. Culorile răsăritului de soare din mare au fost alese ca reprezentative pentru imaginea stațiunii, astfel, noul brand va fi reprezentat printr-o îmbinare de oranj, galben, albastru marin și bleu”
Scandal iscat de noua identitate vizuală
Însă, lansarea unei noi identități de brand a dus la producerea unui scandal uriaș. Presa locală a scos la iveală faptul că, logo-ul a fost descărcat de pe un site de profil cu mai puțin de 20 de euro. Mai mult, se pare că acesta seamănă izbitor cu cel al altor destinații internaționale de vacanță.
În opinia unui internaut, fix același logo este folosit și de Costa Brava Luxury Community, iar cu un abonament premium (mult mai ieftin decât cei 16.000 de euro), putea fi descărcat de pe freepik.com. Un logo asemănător are și Mahogany Tour. Pentru noua identitate de brand, autoritățile au plătit 80.000 de lei.
Ce spun reprezentanții firmei?
Noul logo a stârnit un val de reacții în mediul online. Internauții sunt de părere că acesta ar fi putut fi unul mai bun.
Astfel, ”Până la abordare de marketing puneți mâna și faceți “abordare” de infrastructură! Și nu uitați să treceți în broșurile alea pe care oricum nu le citește nimeni cam cât timp va petrece în trafic un turist, să vină cu mașină pregătită și ceva bani de rezervă că avem șoselele rupte, să vină cu saci de gunoi că peste tot e mizerie. ”
Sau, ”Puneți pretul la brand, să știe toată Constanța cât îi costă un desen pe care putea să-l facă un copil la școală. Hai, curaj!!”
Altul, ”DNA să vină să vă ia pentru deturnare de fonduri! Logo-ul costă mărunțiș și îl au și alții. ”
”Doar 80000 lei a costat, se putea și mai bine. ”
La scurt timp după izbucnirea scandalului, managerul firmei căreia i-a fost atribuit contractul de identitate de brand a recunoscut că logoul a fost cumpărat de pe site-urile de stock, nu ’’realizat’’ așa cum se menționează în descrierea achiziției de pe SEAP.
Aşadar, ’’Într-adevăr, acel simbol a fost preluat, dar am lucrat foarte mult la manualul de identitate. Am avut un anumit timp la dispoziție ca să livrăm tot brandingul. (…) Nu pot să vă spun cu cât am cumpărat sigla, este confidențial’’, a declarat pentru ’’Dobrogea Live’’ administratorul firmei Blue Sky Advertising, Maria Emanuela Huruială.
Sursa – playtech.ro









