Studentă la 90 de ani la Teologie în Cluj povestea unei vieți pline de încercări
La 90 de ani, Amalia-Susana Tușa este studentă în anul trei la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Teologie Didactică. Energia cu care vorbește despre studiu și credință este molipsitoare, dar povestea ei de viață depășește orice imaginație. Este o lecție despre cum poți învinge obstacole pe care mulți le-ar considera insurmontabile.
Un vis amânat de comuniști
Încă de la trei ani, viața i-a arătat latura dură. O encefalită severă i-a lăsat sechele asupra vorbirii și mobilității, dar a avut sprijinul mamei, o femeie convinsă că „trebuie să vină ceva mai bun”. Numai că anii de după război au adus o altă lovitură. Tatăl ei, fost polițist, a fost arestat în timpul represiunilor politice de la finalul anilor ’40. A stat în detenție un an și opt luni, fără să i se poată dovedi vreo vină.
Pentru Amalia, o adolescentă care visa la studii, consecințele au fost brutale. Stigmatul de „fiică de pușcăriaș” a urmărit-o. „Originea socială conta enorm atunci. Din cauza asta nu am putut face facultatea la timp. Am fost dată afară chiar din examenul de admitere”, își amintește ea.
O viață personală la fel de zbuciumată
Nici viața personală nu a fost mai blândă. Prima căsătorie, la doar 19 ani, s-a dovedit o greșeală. A avut curajul să divorțeze într-o perioadă în care acest lucru era un adevărat stigmat social. Au urmat alte trei căsătorii, fiecare marcată de suferință și pierderi: un soț marginalizat politic, care a murit într-un accident, un altul răpus de boală și, mai târziu, o relație toxică.
Peste toate acestea s-a adăugat și diagnosticul de scleroză multiplă (o afecțiune necruțătoare). Și totuși, cum vine asta de nu și-a pierdut niciodată optimismul? V-ați gândit vreodată de unde găsești atâta putere?
Răspunsul ei este simplu și direct.
„Curajul nu înseamnă că nu tremură nimic în suflet. Tremură. Dar trebuie să învingi!”
Studentă printre tineri
Astăzi, Amalia-Susana Tușa este o studentă conștiincioasă, dar și un observator critic al generațiilor tinere. Privește cu un amestec de afecțiune și exigență la colegii ei mult mai tineri. „Nu sunt suficient de curioși. Uneori nu întreabă, nu insistă să înțeleagă”, spune ea. O deranjează lipsa de punctualitate și de bune maniere, pe care le consideră esențiale.
E drept că povestea ei academică are o particularitate. Deși este greco-catolică practicantă, studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă. Acest lucru este posibil datorită unui proiect comun între facultate și centrul greco-catolic din care face parte. Pentru ea, invitația de a se înscrie a fost o bucurie imensă, șansa de a-și împlini visul refuzat în tinerețe.
Lecțiile vieții și credința neclintită
Dincolo de cursuri, Amalia are darul de a-i scoate pe oameni din stări de pesimism. Își amintește cum a ajutat un coleg să treacă peste moartea soției: „Era aproape să plângă de fiecare dată când venea. Mi-am spus că trebuie să-l scot din starea aceea. A fost atât de frumos când l-am văzut zâmbind!”
Iar când privește la societatea de azi, spiritul ei critic iese din nou la suprafață. Crede că oamenii au devenit mai superficiali, mai ușor de influențat, iar omenia s-a pierdut, mai ales la oraș. Ce a rămas neschimbat, până la urmă? „Ce nu s-a schimbat? Minciuna. Și răutatea.”
Pentru ea, credința este fundamentul echilibrului. Se spovedește des și simte că Dumnezeu „își ține mâna deasupra capului” ei. Privind în urmă, spune că toate încercările au călit-o și au învățat-o să meargă mai departe. Dacă ar scrie o carte despre viața ei, titlul ar fi unul singur: „Supraviețuire”.
