Teatrul Ion Creangă celebrează cu un spectacol online Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii

De Jurnalul Național Cultură Educaţie Timp Liber 149 citiri
4 min citire

În data de 20 martie, teatrul Ion Creangă celebrează, cu un spectacol online, Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii.

„Du un copil chiar azi la teatru!” Acesta este sloganul sub care teatrele, companiile teatrale şi artiştii de pretutindeni care creează spectacole pentru cei mai tineri spectatori celebrează anual, la data de 20 martie, Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii. Însă în contextul pandemiei şi al măsurilor de prevenţie care au condus la suspendarea spectacolelor de teatru, anul acesta a prilejuit noi forme de celebrare, de adaptare şi rezilienţă în afara sălilor închise pentru public.

Astfel sâmbătă, 20 martie, teatrul Ion Creangă rămâne aproape de micuţii spectatori din Capitală (şi nu numai) prin difuzarea online a unuia dintre titlurile cele mai îndrăgite din repertoriul său: „Punguţa cu doi bani”, în regia Gabrielei Dumitru. Programat la ora 11:00, spectacolul se adresează copiilor cu vârsta peste 4 ani şi a avut premiera în stagiunea 2019-2020. Adaptată de o echipă talentată, povestea îi introduce pe cei mici în universul unui alai pestriţ imaginat de Ion Creangă: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă şi, bineînţeles, un cocoş teribil de năstruşnic. Căci altfel de-ar fi, nu s-ar mai povesti. Din distribuţie fac parte actorii: Ciprian Niculae, Oana Bănuţă, Voicu Hetel, Liliana Donici şi Marius Nănău.

De altfel, spectacolul va putea fi urmărit online pe platforma stream.entertix.ro (în sistem live streaming). Biletele sunt disponibile pe entertix.ro, fiecare bilet asigurând un cod de acces pentru vizionarea în timp real pe un singur device: smart TV, laptop, tabletă, smartphone etc.

Prin iniţiativa Asociaţiei Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret (ASSITEJ), din anul 2001, în Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii promovează impactul pe care artele spectacolului îl au asupra dezvoltării copiilor, atrăgând totodată atenţia asupra responsabilităţii adultului, fie el părinte sau educator, acesta fiind cel care încurajează primele experienţe artistice ale copilului.

Cu ocazia ediţiei din acest an, prin mesajul transmis de Yvette Hardie, Preşedinte ASSITEJ, acesta a celebrat resursele extraordinare de talent, creativitate, determinare şi rezilienţă ale artiştilor din întreaga lume, care au căutat noi metode pentru a-şi reîntâlni publicul în ultimele luni de zile:

„au spus poveşti online; au creat, înregistrat sau transmis live experienţe interactive pentru copiii aflaţi acasă; au făcut teatru în parcuri, în grădini publice, în parcări sau chiar de partea cealaltă a unei ferestre; şi-au transformat sufrageriile şi dormitoarele în spaţii magice care au devenit parte din experienţe senzoriale; au creat biblioteci online cu resurse teatrale înregistrate; s-au orientat către tehnologia de zi cu zi pentru înregistrări pe platforme sociale; au susţinut prin materialele lor creative cursurile online; au regândit online festivaluri, lecturi, tabere şi workshopuri (…) Iar astăzi, pe măsură ce ne aventurăm în acest viitor necunoscut, le cerem tuturor celor cărora le pasă de accesul copiilor la lumea artelor să continue să găsească noi moduri prin care teatrul şi tinerii săi spectatori se pot reconecta şi regăsi. Pentru că un lucru este sigur: teatrul este mai necesar acum ca niciodată,”a adăugat acesta.