Care au fost bolile în urmă cu două secole de vaccinare şi neîncredere
La un an de la debutul pandemiei COVID-19, campaniile de vaccinare au început să se desfășoare la o viteză fără precedent, generând atât speranțe, cât și o neîncredere persistentă în vaccinuri, conform unui raport AFP care analizează două secole de progrese și suspiciuni.
1796: Inovația lui Edward Jenner
Variola, o boală extrem de contagioasă, a fost o amenințare majoră timp de secole. În 1796, medicul englez Edward Jenner a propus o soluție inovatoare: inocularea unui copil cu o formă ușoară de variolă, cunoscută sub numele de Variolae vaccinae, pentru a stimula sistemul imunitar. Această metodă a dus la nașterea conceptului de „vaccinare”.
1853: Vaccinarea obligatorie
În 1853, Regatul Unit a instituit vaccinarea împotriva variolei ca fiind obligatorie pentru copii. Această decizie a generat o opoziție considerabilă, cu critici care invocau „pericolele” injectării substanțelor de origine animală, motive religioase și încălcarea libertăților personale. În 1898, legislația britanică a fost modificată pentru a introduce o „clauză de conștiință”, permițând celor care se opuneau vaccinării să refuze.
1885: Pasteur și vaccinul antirabic
La sfârșitul secolului XIX, Louis Pasteur a creat un vaccin împotriva rabiei, utilizând o tulpină atenuată a virusului. În 1885, a administrat cu succes vaccinul unui băiat, Joseph Meister, care fusese mușcat de un câine suspectat de rabie. Totuși, acest demers a stârnit suspiciuni, iar Pasteur a fost acuzat că ar dori să profite financiar de pe urma vaccinării.
1920: Proliferarea vaccinurilor
După ce vaccinul împotriva febrei tifoide a fost dezvoltat la sfârșitul secolului XIX, anii 1920 au marcat o expansiune rapidă a vaccinurilor, incluzând cele pentru tuberculoză (BCG, 1921), difterie (1923), tetanos (1926) și tuse convulsivă (1926). În această perioadă, sărurile de aluminiu au început să fie utilizate ca adjuvanți, ceea ce a generat suspiciuni în rândul criticilor vaccinării, în special în Franța.
1944: Vaccinul antigripal
Prima campanie de vaccinare împotriva gripei a avut loc în 1944-1945, având ca scop protejarea soldaților americani pe fronturile europene. Totuși, în 1976, o campanie majoră de vaccinare antigripală din Statele Unite a avut un rezultat dezamăgitor, cu un număr crescut de cazuri de sindrom Guillain-Barré, o afecțiune rară a sistemului nervos, ceea ce a dus la o scădere a încrederii în vaccinare.
1980: Eradicarea variolei
Pe 26 octombrie 1977, a fost diagnosticat ultimul caz natural de variolă în Somalia. Această boală, care a provocat moartea a aproximativ 300 de milioane de oameni în secolul XX, a fost declarată eradicată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe 8 mai 1980, datorită eforturilor globale de vaccinare post-Al Doilea Război Mondial.
1998: Studiul controversat și neîncrederea
În 1998, un articol publicat în revista medicală The Lancet a sugerat o legătură între vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) și autism. Deși studiul a fost ulterior demascat ca fiind fraudulos, temerile generate de acesta continuă să influențeze opinia publică, fiind adesea citat de cei care se opun vaccinării.
2009: Eșecul vaccinării H1N1
Pandemia de gripă H1N1 din 2009, provocată de un virus similar cu cel din 1918, a determinat OMS să lanseze campanii de vaccinare. Cu toate acestea, epidemia s-a dovedit a fi mai puțin gravă decât se anticipase, provocând 18.500 de decese. Multe doze de vaccin au fost distruse, iar gestionarea percepută ca fiind ineficientă a alimentat neîncrederea în vaccinare în diverse țări.
2020: Poliomielita și teoriile conspirației
Poliomielita, eradicată oficial din Africa în august 2020 datorită vaccinării, continuă să fie endemică în anumite regiuni din Asia, precum Pakistan și Afganistan. Eșecurile campaniilor de vaccinare sunt adesea atribuite neîncrederii populațiilor rurale și credințelor în teorii ale conspirației, care sugerează un complot împotriva comunităților musulmane.
