Criză de antibiotice, inclusiv pentru copii, în România

O nouă criză de antibiotice, inclusiv cele pentru copii, este în plină desfășurare în țara noastră. Producătorii externi ar fi încetat să le mai furnizeze pentru că,susțin farmaciștii, prețul mic de la noi i-ar dezavantajaAgenția Națională a Medicamentului încearcă să facă lumină în acest caz. Dar, până atunci, oamenii se plimbă de la o farmacie la alta ca să găsească antibioticele prescrise de medici.

– Ceva, nu știu, antibiotic?
– Antibioticul nu prea. Antibioticul nu se găsește.

Un astfel de răspuns am primit în mai multe zone din țară. Încă de la finele anului trecut, farmaciștii se confruntă cu un deficit de antibiotice. Cu toate că găsesc înlocuitor, majoritatea pacienților vin cu rețete care trebuie respectate cu strictețe.

Adriana Opris, farmacist, a declarat: Din păcate ne confruntăm cu o lipsă tot mai mare de antibiotice atât sub formă de comprimate cât și varianta de suspensie pentru copii. Le primim dimineața și după-masa nu mai avem stoc.

De asemenea, nici în depozite nu mai există stocuri, cu toate că farmaciștii fac cereri în mod constant.

Arabela Golan, farmacist, a precizat: Depozitele din păcate nu au, și cu siguranță problema e mult mai departe.

În plus, Conf. Dr. Elena Dinte, președintele Colegiului Farmaciștilor din Cluj, a spus: Lipsesc deja prea multe și ne este foarte greu să lucrăm în aceste condiții și să asigurăm medicația la populație.

 Agenția Națională a Medicamentului încearcă să afle care este cauza problemei.

În ceea ce privește medicamentele pe bază de amoxicilină/acid clavulanic, Agenția a luat legătura cu deținătorii de autorizație de punere pe piață. Aceștia ne-au comunicat că nu există nicio discontinuitate, până în acest moment. Într-adevăr, cantitățile existente (…) sunt relativ mici. Vom solicita în cel mai scurt timp deținătorilor de autorizații de punere pe piață informații complete despre calendarul livrărilor din perioada următoare.
Sursa: ANMCS

Dar până atunci, oamenii se chinuie să găsească medicamentele necesare.

– Umblăm din farmacii în farmacii, nu se găsește. Deși și medicii știu că nu se găsesc, prescriu acest antibiotic.

– Ce medicamente ați venit să cumpărați de la farmacie?
– Antibiotice.
– Ați găsit ce căutați? Nu, nu am găsit aici.

În plus, și în județele Maramureș, Sibiu, Alba sunt deja câteva luni de când antibioticele pentru copii nu se găsesc în farmacii.

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata