Festivalul de Arhitectură, organizat la Iaşi, în cadrul Romanian Creative Week

137

În cadrul festivalului de Arhitectură, vor avea loc, expoziţii, conferinţe, spaţii de relaxare şi de creaţie, la cel mai mare festival, organizat la Iaşi.

Prima ediţie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti, în perioada 2-6 iunie 2021, va surprinde publicul cu o serie de festivaluri. Architecture, festivalul de arhitectură, se va alătura Romanian Fashion Week, Moldova Film Festival, Musicalling, Visual Arts, Expo (in)between şi VegFest.

Astfel, organizate de ProEvent, Bahlui Vision şi Walk & Talk, powered by George, primul banking inteligent, sunt două mari evenimente din cadrul Architecture. Festivalul beneficiază, totodată, de sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România şi de cel al Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi Iaşi, iar curatorul acestei secţiuni este Platforma SHARE Architects.

Între surprizele pregătite pentru Iaşi de George, primul banking inteligent, în cadrul zilelor RCW, este o pictură murală realizată de artista Wanda Hutira, opera urmând a fi expusă pe Podul Avram Iancu (fostul pod Trancu). Totodată, vor fi instalate mai multe piese de mobilier urban de design, care vor îmbogăţi zona de promenadă a Râului Bahlui şi unele parcuri din Iaşi, transformându-le în adevărate oaze de relaxare şi de creaţie, după modele similare din mari oraşe europene.

Iar Bahlui Vision, organizat în cadrul RCW şi cu sprijinul Palas şi al Primăriei Iaşi, va găzdui o serie de evenimente spectaculoase, care se vor desfăşura pe Splai Bahlui mal stâng (Podu Roş – Iulius Mall).

Tramvaiul creatorilor, unul dintre evenimentele Bahlui Vision, va muta, pentru două zile, activitatea artistică în interiorul „Tramvaiului artelor”, vehicul personalizat tematic prin pictură în cadrul proiectului cultural „Iaşi – oraşul tramvaielor pictate”. Organizatori sunt: Asociaţia Tramclub Iaşi, cu sprijinul Companiei de Transport Public Iaşi şi al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iaşi.

Dar şi expoziţia de desen şi arhitectură „Great Monthly Challenge”, un alt eveniment din cadrul Bahlui Vision, va încânta publicul cu lucrările digitale ale unor artişti talentaţi ai Facultăţii de Arhitectură din Iaşi.

Patru picturi murale de aproximativ 8 mp, care se vor „prelinge” de pe fiecare dintre cele patru picioare ale Podului Avram Iancu peste taluzul betonat al albiei Bahluiului, vor fi cuprinse în evenimentul Pictură murală Artipică. Bahlui Vision va mai surprinde publicul cu un workshop dedicat construcţiei de bărcuţe realizate din materiale reciclate.

O altă surpriză este „Walk and Talk with an Architect”, eveniment în cadrul căruia cinci voluntari arhitecţi/studenţi la Arhitectură vor purta câte o pancartă cu textul „Hai să vorbim Arhitectură!” şi vor încuraja trecătorii să facă o plimbare de-a lungul Bahluiului, timp în care vor vorbi despre arhitectură.

Asociaţia Studenţilor Peisagişti Iaşi a pregătit, pentru zilele Architecture, „Pavilion ASAI. Prin ochii altora”, o instalaţie interactivă care abordează tema pandemiei şi cum s-a schimbat modul în care relaţionăm. Scopul este oferirea unor sugestii prin care arhitectura şi gestionarea spaţiului ne pot permite moduri alternative de interacţiune.

Mai mult, în cadrul Festivalului Architecture este organizat şi Walk & Talk, powered by George, primul banking inteligent. Walk & Talk este un concurs pentru instalaţii dedicate activării Râului Bahlui, între Podul de Piatră şi Campusul Tudor Vladimirescu din Iaşi. Câştigătorul Concursului Walk & Talk, competiţie în care au fost înscrise 15 lucrări, a fost desemnat de juriul RCW în data de 28 aprilie 2021 şi este Sebastian Comănescu, autorul proiectului „Sowing Futures”.

„Sowing Futures” este o instalaţie reactivă compusă dintr-o structură organică realizată din panouri metalice, animată din interior de lumină şi fum şi elaborată folosind tehnici de design computational. „Samanta, ca obiect conceptual, însoţeşte cultura umană încă de la stabilirea primelor societăţi agrare. Reprezintă atât originea, cât şi punctul terminus al unui ciclu; face trimitere la relaţii metaforice ale dezvoltării. Instalaţia propune plantarea unei seminţe metaforice pe malul Bahluiului. Lumina şi fumul din interior vor invita publicul la contemplarea unui viitor al cărui potenţial nu este dezvoltat încă”, arată Sebastian Comănescu, în prezentarea lucrării cu care a câştigat Concursul Walk & Talk.

Alte două proiecte înscrise în competiţia Walk & Talk, Orizont 360, o lucrare realizată de Teodora Alexandra Moraru şi de Alexandru Mihalachi, şi Muza, o lucrare aparţinând lui Felix Aftene, au fost premiate de George, primul banking inteligent. Astfel, cele două opere vor fi expuse pe axa de desfăşurare a Romanian Creative Week: Copou, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, Palatul Culturii, Palas, Splai Bahlui.

„După un an greu în care fiecare am resimţit distanţarea socială, proiectul Walk & Talk, parte a evenimentului Romanian Creative Week, este o invitaţie la reconectare, la a ieşi în aer liber în mod responsabil şi la a te bucura de o frumoasă parte a oraşului Iaşi, malul Râului Bahlui.

Lucrarea câştigătoare a Concursului Walk & Talk, Sowing Futures, şi cele două lucrări premiate de George, primul banking inteligent, Muza şi Orizont 360, vorbesc atât despre un viitor optimist, despre inspiraţie şi reconectare, cât şi despre tehnologia care ne poate ajuta să ne îmbunătăţim vieţile.

Gândită ca o întărire a mesajului de optimism şi reconectare, pictura stradală realizată de Wanda Hutira şi susţinută de George împleteşte elemente de tehnologie, referinţe la viitor şi comunitate”, este mesajul cu care George, primul banking inteligent îi întâmpină pe ieşeni la Romanian Creative Week.

Orizont 360 este o instalaţie artistică ce propune oglindirea mediului înconjurător, având ca scop oferirea unui fragment de orizont fiecărui om care doreşte să interacţioneze cu el. Conform autorilor lucrării, prin panourile reflectante rotative, instalaţia va genera o imagine aflată în continuă schimbare, imagine care va fi modificată mereu de persoanele din jur.

Muza, realizată de Felix Aftene, este, aşa cum spune autorul, imaginea muzei oraşului Iaşi, reprezentată printr-o pisică înaripată, de un albastru electric. Amplasată până în prezent în mai multe locuri din Iaşi, pisica, care ia diverse forme, are rolul de a stârni imaginaţia privitorului şi de a-l invita la meditaţie.

În acest fel, Iaşul se va transforma, între 2 şi 6 iunie 2021, în nucleul creativităţii din România, găzduind, în cadrul Romanian Creative Week, nume sonore din domenii precum modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial. RCW este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) – singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEIPC a organizat până în prezent peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata