Poate România să facă acasă tancuri, drone și rachete. Ce lipsește principalului producător militar de stat

Răzvan Pîrcălăbescu, director general al ROMARM, a afirmat că societatea de stat poate realiza în România „orice este nevoie” pentru apărare, de la vehicule blindate și tancuri până la drone, rachete și pulberi, dar numai după investiții ample în retehnologizare, echipamente noi și personal tânăr.

Pe scurt, miza nu este declarația în sine, ci dacă statul poate transforma infrastructura existentă într-o producție competitivă. În România sunt acreditate aproximativ 160 de companii în industria de apărare, care generează circa 50.000 de locuri de muncă, iar ROMARM este principalul furnizor de echipament militar, muniție și servicii de întreținere. Fără modernizare, această bază industrială rămâne sub ceea ce ar putea livra.

Pentru bugetul public, diferența este relevantă. O industrie locală mai capabilă ar putea reduce dependența de importuri la o categorie de cheltuieli care crește în toată Europa. Numai că datele disponibile până acum nu indică ce sumă ar fi necesară pentru retehnologizarea ROMARM, nici din ce surse ar urma să vină banii, fie din bugetul de stat, fonduri europene, credite sau parteneriate.

Iar pentru economie, efectul nu se oprește la apărare. Dacă o parte mai mare din comenzile militare ar rămâne în fabricile din țară, impactul s-ar vedea în contracte industriale, salarii și lanțuri locale de furnizori. Contextul european arată de ce tema a revenit în prim-plan: aproximativ 40% din fondurile alocate achizițiilor de apărare nu rămân în industria europeană, ceea ce reduce efectul economic intern chiar și atunci când bugetele cresc.

ROMARM invocă know-how existent, dar recunoaște trei lipsuri clare

Directorul companiei spune că baza tehnică și experiența există, însă ele trebuie actualizate pentru a conta în producția actuală. Aici apare și prima limită practică pentru orice promisiune de autonomie industrială: o fabrică poate avea expertiză și hale, dar fără utilaje noi și personal calificat nu poate răspunde rapid la cerere.

Răzvan Pîrcălăbescu, director general al ROMARM, a descris exact această ruptură dintre ce există pe hârtie și ce este necesar în producție.

„ROMARM ar putea să facă orice este nevoie în România, din perspectiva know-how-ului pe care îl avem, dar alături de parteneri. Lucrăm la anumite proiecte împreună cu Thales, de exemplu, pentru a fabrica radare și alte echipamente. ROMARM are capabilități extrem de dezvoltate. Avem o infrastructură care se afla, în urmă cu 50-60 de ani, în primele zece din lume. Infrastructura există, dar acum trebuie să venim cu o retehnologizare, echipamente noi și o întinerire a forței de muncă din industria de apărare”.

Afirmația are două componente distincte. Prima privește capacitatea tehnică declarată: compania spune că poate produce o gamă foarte largă de echipamente. A doua privește condițiile fără de care această capacitate nu poate fi valorificată: modernizare industrială, investiții și recrutare.

Și aici apare întrebarea care interesează direct contribuabilul și companiile din jurul industriei de apărare: cât costă și în ce termen se poate face. Informațiile publicate până acum nu precizează nici calendarul, nici stadiul negocierilor cu partenerii strategici, nici formula exactă de finanțare.

Parteneriatele externe pot aduce tehnologie, dar și o negociere dificilă despre control

ROMARM lucrează deja la unele proiecte împreună cu parteneri externi și îl menționează explicit pe Thales pentru fabricarea de radare și alte echipamente. Acest tip de asociere poate accelera accesul la tehnologie și procese moderne, mai ales într-un sector în care certificările și standardele sunt ridicate.

Dar parteneriatele nu rezolvă singure problema industrială. Ele pot aduce know-how, însă statul trebuie să decidă câtă producție, câtă proprietate intelectuală și câtă valoare adăugată rămân efectiv în țară. Potrivit ZF, ROMARM își leagă chiar posibilitatea de a produce „orice este nevoie” de colaborarea cu astfel de parteneri, nu de o dezvoltare complet independentă.

Pentru firmele locale din lanțul de aprovizionare, acesta este un detaliu important. Dacă proiectele sunt structurate astfel încât subansamblele, mentenanța și o parte din integrare rămân în România, câștigul economic se multiplică. Dacă rolul local se limitează la operațiuni restrânse, beneficiul intern scade, chiar dacă produsul final este prezentat ca realizat în țară.

Problema forței de muncă poate întârzia mai mult decât lipsa utilajelor

ROMARM indică explicit nevoia de „întinerire a forței de muncă”. Asta înseamnă că miza nu este doar numărul de angajați, ci schimbul de generații într-un sector tehnic unde pregătirea durează. Deficitul de forță de muncă afectează deja mai multe ramuri ale economiei, iar industria de apărare concurează pentru aceiași oameni cu producția industrială civilă, serviciile și companiile private cu salarii competitive.

Iar riscul este simplu: chiar dacă apar bani pentru utilaje, lipsa personalului poate întârzia punerea lor în funcțiune. Dezechilibrele de pe piața muncii și rata ridicată a tinerilor NEET sunt menționate printre riscurile pentru dezvoltarea economică și socială, ceea ce face ca promisiunea unei relansări industriale să depindă și de formare profesională, nu doar de achiziții de tehnologie.

Datele disponibile nu arată încă un plan concret pentru atragerea și pregătirea noilor angajați. Nu a fost anunțat nici câți oameni ar trebui recrutați, nici în ce specializări, nici în cât timp.

Miza pentru stat este să transforme o capacitate declarată într-o politică industrială clară

ROMARM este deținut de statul român prin Ministerul Economiei și rămâne principalul furnizor de echipament militar, muniție și servicii de întreținere din România. Din acest motiv, declarația șefului companiei nu este doar o poziționare de imagine, ci pune presiune pe stat să spună ce finanțează, cu ce obiective și în ce ordine.

Dar până acum lipsesc tocmai reperele care fac diferența între intenție și program public: suma estimată pentru retehnologizare, sursa banilor, termenul de implementare și forma concretă a parteneriatelor. Fără aceste elemente, cititorul rămâne doar cu ideea unei capacități industriale potențiale, nu cu o strategie verificabilă.

Faptul cert anunțat până acum este că ROMARM invocă proiecte în lucru cu Thales pentru radare și alte echipamente și condiționează extinderea producției de investiții noi și de atragerea unei forțe de muncă tinere.