Romania ia un credit de 16,7 miliarde euro pentru arme. Fiecare roman plateste 1478 euro
România se împrumută masiv pentru a cumpăra armament și a-și moderniza armata printr-un nou instrument financiar european. Din plafonul total aprobat de 16,7 miliarde de euro, costurile finale se vor dubla pe parcursul deceniilor următoare, iar nota de plată va fi suportată direct din buzunarele cetățenilor.
Cât ne costă factura militară
Ce înseamnă asta concret pentru bugetul familiei? Calculele arată că la o dobândă de aproximativ 3% pe o perioadă de 45 de ani, cu un termen de grație de 10 ani pentru rambursarea principalului, statul român va ajunge să returneze în jur de 32 de miliarde de euro. Adus în prezent, acest efort financiar este un cost direct de 1478 euro pe fiecare român, respectiv 3991 euro pentru o gospodărie medie din România.
Cifrele vorbesc de la sine.
Dar banii europeni nu vin gratis. Programul temporar și excepțional al UE, denumit Security Action for Europe (SAFE), face parte din strategia ReArm Europe 2030. Planul pune pe masă împrumuturi totale de până la 150 miliarde euro pentru țările membre, cu prefinanțare de până la 15% și scutire de TVA pentru achizițiile susținute. Până acum, au fost deschise plafoane pentru 16 state. Polonia conduce lista cu 43,7 miliarde euro, urmată de România (16,7 miliarde), Italia (14,9 miliarde), Belgia (8,3 miliarde), Lituania (6,4 miliarde) și Portugalia (5,8 miliarde). La capitolul prefinanțări deja aprobate, Polonia primește 6,6 miliarde euro, iar România 2,5 miliarde euro.
Pe baza datelor economice furnizate de Mediafax, vorbim practic de un program profund protecționist dedicat bazei industriale europene. Componentele provenite din afara spațiului european nu pot depăși 35% din costul estimat al produsului final, iar contractorii trebuie să fie stabiliți în țările UE, plus Norvegia, Islanda, Liechtenstein, Elveția sau Ucraina. Canada a devenit deja primul stat non-european cu acord adoptat pentru participare.
Polonia investește în propria economie. România importă
Și diferența majoră se vede la impactul direct în economie. Când comparăm situația noastră cu cea a Poloniei, lucrurile stau complet diferit. Din cele 16,7 miliarde euro luate de România, 9,6 miliarde merg strict pentru înzestrarea armatei și infrastructura asociată. Numai că la noi doar 35-40% din total merge către industria internă de apărare. Polonezii, în schimb, pompează 89% din banii împrumutați direct în industria autohtonă, având 12.000 de companii beneficiare.
Efectul de multiplicare (partea din valoarea contractului ce rămâne în țara care face comanda militară) arată o discrepanță uriașă. Multiplicatorul cumulativ în România este estimat la 1,0-1,2. Pentru Polonia, acesta urcă la 1,3-1,9. Tradus în bani, efectul cumulat al programului SAFE pentru economia României se situează între 6,7 și 8,0 miliarde euro, adică un raport de 0,40 – 0,48 euro generați în PIB intern pentru fiecare euro împrumutat. Polonia generează între 50,6 și 74,0 miliarde euro, adică 1,16 – 1,69 euro în PIB pentru fiecare euro tras din SAFE. Practic, polonezii produc de 4 ori mai mult în propria economie decât noi.
Până la urmă, succesul unui astfel de program ține de capacitatea locală de producție. Situația României este sever condiționată de localizare, transfer de tehnologie și ritmul de execuție, un exemplu clar fiind blocarea investiției Rheinmetall la Mangalia.
Banii românilor ajung la Berlin și Paris
Marii câștigători ai acestui mecanism sunt țările producătoare. Doar comanda din România pentru achiziții militare din Germania prin SAFE generează un plus de până la 8,5 miliarde euro în PIB-ul german și creează 33.600 de noi locuri de muncă totale (din care 35% directe). Comenzile noastre către Franța adaugă 1,8 miliarde euro în PIB-ul francez și 8,800 de locuri de muncă (30% directe).
Să fim serioși, acest tip de politică industrială, numită uneori greșit „keynesianism militar” (teorie ce aparține de fapt unor economiști precum Kalecki, Robinson, Baran sau Melman), funcționează perfect pentru statele cu industrie puternică. Pentru România, costurile macroeconomice sunt severe. Folosind indicatorii prognozați pentru 2026, împrumutul SAFE adaugă 4,2 puncte procentuale la datoria publică, împingând-o la 65,3% din PIB, și pune 0,12 puncte procentuale pe an la deficitul bugetar.
Iar marile fonduri de investiții câștigă din două direcții. Dobânzile plătite de statul român vor merge către cumpărătorii de euroobligațiuni: 40% fonduri de investiții, 30% bănci centrale, 15% fonduri de pensii și asigurări, 15% bănci comerciale. Entități precum BlackRock, Vanguard, Fidelity, UBS sau Capital Group, alături de bănci ca Goldman Sachs, Morgan Stanley și Bank of America, încasează dobânzi pe datorie în timp ce dețin portofolii masive de acțiuni chiar la producătorii de armament, cum e cazul Rheinmetall.
Dacă tragem linie, România are un grad de recuperare din acest împrumut plus dobânzi de maximum 25%, în timp ce Polonia recuperează 93%. Asta în condițiile în care România are cele mai mici alocări din UE pentru Educație și Sănătate, înregistrând oficial 5.169.000 de cetățeni aflați în risc de sărăcie și excluziune socială.
