Warner Bros confirmă oficial primul film Game of Thrones despre Aegon Cuceritorul

Warner Bros. a confirmat oficial primul film de lungmetraj din universul „Game of Thrones”. Producția, care poartă titlul provizoriu „Game of Thrones: Aegon’s Conquest”, va aduce pe marile ecrane povestea sângeroasă a unificării celor Șapte Regate din Westeros.
Anunțul a fost făcut marți seară la evenimentul CinemaCon din Las Vegas.
Pelicula a fost inclusă de Warner Bros. în calendarul său de lansări pentru anul 2027 și anii următori, semnalând o investiție majoră în franciză, conform informațiilor publicate de Variety. Primele zvonuri despre acest proiect au apărut în presă încă de luna trecută, dar acum confirmarea este oficială. Filmul va spune povestea lui Aegon I Targaryen, legendarul conducător care a pus capăt epocii regilor mărunți din Westeros și a devenit primul rege al întregului continent. Acesta este unul dintre personajele centrale din istoria creată de scriitorul George R.R. Martin.
Cucerirea sângeroasă a Westerosului
Narațiunea se va baza pe evenimentele descrise în cartea „Foc și sânge”, aceeași sursă de inspirație și pentru serialul de succes „House of the Dragon”. Aegon Cuceritorul a invadat continentul Westeros venind de pe insula Dragonstone, având alături de el nu doar o armată, ci și o armă supremă: dragonii. Alături de surorile și soțiile sale, Visenya și Rhaenys, Aegon a îngenuncheat, unul câte unul, regatele care i s-au opus. Campania sa militară a rămas în istorie pentru brutalitatea sa, dar și pentru eficiența strategică.
Tot el este cel care a ordonat crearea Tronului de Fier, un simbol al puterii absolute, forjat din săbiile topite ale regilor și lorzilor pe care i-a învins.
Acest tron a devenit ulterior miza centrală a conflictelor prezentate în serialul original „Game of Thrones”, acțiunea din film precedând cu aproximativ 300 de ani evenimentele cunoscute de fani.
Un scenarist de la Hollywood și un univers în expansiune
Responsabil pentru aducerea acestei povești pe marele ecran este scenaristul Beau Willimon. Numele său este legat de producții de calibru, fiind fost producător al serialului politic „House of Cards” de pe Netflix. si, Willimon a scris și scenariul pentru „Andor”, un serial apreciat de critici din universul Star Wars, difuzat de Disney+. Experiența sa în drame politice complexe și seriale de acțiune îl recomandă pentru un proiect de o asemenea anvergură.
Însă filmul nu este singurul proiect în dezvoltare.
Universul „Game of Thrones” continuă să se extindă și pe micile ecrane, sub umbrela HBO. În această vară este așteptat sezonul trei al serialului „House of the Dragon”, care explorează războiul civil al Tarygarienilor, cunoscut ca „Dansul Dragonilor”. Mai mult, HBO a dat deja undă verde pentru producția celui de-al doilea sezon din „A Knight of the Seven Kingdoms”, un alt prequel bazat pe nuvelele lui George R.R. Martin, a cărui acțiune are loc la aproximativ un secol după cucerirea lui Aegon.









