BCE se teme de o nouă criză. Ce se întâmplă cu dobânzile în zona euro
Banca Centrală Europeană (BCE) se află într-o situație complicată. Deși inflația revine în forță, iar prețurile petrolului depășesc 100 de dolari pe baril, instituția frânează majorarea dobânzilor în iunie. Această decizie, considerată de unii analiști o potențială repetare a „greșelii” din 2011, reaprinde temerile privind represiunea financiară în Europa.
Pariul riscant al BCE
Miza acestui pariu este una dublă. Pe de o parte, o majorare a dobânzilor ar putea împovăra și mai mult o economie europeană ce dă deja semne de slăbiciune, riscând o criză a datoriilor suverane, așa cum s-a întâmplat în 2011. menținerea dobânzilor la un nivel scăzut într-un context inflaționist erodă puterea de cumpărare a milioane de economisitori europeni și, până la urma a tuturor cetățenilor.
Istoria recentă arată că BCE a întârziat să majoreze costul banilor în 2021, considerând inflația post-pandemie un fenomen temporar. Numai că efectele de rundă secundară și creșterea prețurilor cu peste 10% anual au demonstrat că instituția a greșit, neintervenind mai devreme. Acum, o situație similară pare să se contureze.
Schimbare de ton la vârful Băncii Centrale Europene
Perspectiva unei majorări a dobânzilor în iunie, aproape sigură în urmă cu o lună, a devenit acum incertă. Chiar și după ce Christine Lagarde a avertizat investitorii, situația s-a schimbat, așa cum notează agenția financiară Bloomberg. În ciuda prețurilor ridicate ale petrolului și a conflictului din Orientul Mijlociu, nu s-a produs o contagiune inflaționistă mai amplă dincolo de sectorul energetic, iar economia celor 20 de state din zona euro stagnează.
Această schimbare de ton a influențat și piețele, unde probabilitatea unei majorări în iunie a scăzut de la 93% pe 28 aprilie la 78%. Olli Rehn, președintele Băncii Centrale a Finlandei, a declarat miercuri că așteptările privind inflația sunt „încă stabile”, iar evoluția salariilor în zona euro este „liniștitoare”. Dar, cât de mult poate dura această liniște?
„Riscurile privind o înăsprire a politicii monetare au crescut, dar aceasta ar fi necesară doar dacă criza energetică se extinde.” – Isabel Schnabel, membră a Comitetului Executiv al BCE
Vicepreședintele Luis de Guindos a pledat, la rândul său, pentru prudență, invocând impactul asupra creșterii economice. Guvernatorul băncii centrale a Greciei, Yannis Stournaras, a avertizat că temerile privind o recesiune sunt „reale și justificate”.
Fantoma represiunii financiare și dominanța fiscală
Menținerea dobânzilor la 2% (când conturile remunerate și depozitele oferă chiar mai puțin) deschide ușa represiunii financiare în Europa. Acest lucru înseamnă o pierdere a puterii de cumpărare pentru milioane de economisitori europeni. În același timp, dobânzile reale negative ajută guvernele cu datorii publice ridicate să-și reducă povara, deoarece inflația umflă PIB-ul nominal, în timp ce datoria publică rămâne constantă dacă BCE controlează dobânzile.
Fenomenul se numește „dominanța fiscală”, adică presiunea exercitată de guverne asupra băncii centrale pentru a relaxa politică monetară, facilitând „arderea” datoriei într-un context de cheltuieli mari și probleme fiscale. Potrivit Mediafax, „în Europa, BCE și Banca Angliei au ales să mențină neschimbate dobânzile oficiale în aprilie, iar piețele percep tot mai mult că decidenții înclină spre evitarea unei erori de înăsprire excesive și sunt dispuși să tolereze o inflație peste țintă pe termen scurt, atâta timp cât creșterea economică și situația financiară a gospodăriilor rămân stabile.”
„Această încredere oarbă în capacitatea băncilor centrale de a-și atinge obiectivele va fi probabil dezamăgită din multe motive. Cele mai evidente sunt presiunea politică de a evita recesiunile, în special în SUA, și dominanța fiscală, adică obligația primordială a tuturor băncilor centrale de a proteja solvabilitatea guvernelor de care aparțin în ultimă instanță.” – Anatole Kaletsky, Gavekal Research
Această teză se traduce printr-un „cerc vicios”: guvernele cresc cheltuielile neacoperite, investitorii vând obligațiuni, iar băncile centrale intervin cu dobânzi scăzute sau achiziții masive de obligațiuni. Aceste soluții duc la o îndatorare și mai mare și la noi riscuri de crize. Robert Brooks, fost economist-șef al Institutului Internațional de Finanțe, acuză BCE că favorizează statele foarte îndatorate, precum Italia sau Spania, prin comprimarea artificială a randamentelor și distorsionarea stimulentelor pentru disciplină fiscală. Modelul „whatever it takes” al lui Draghi din 2012, susține el, a eșuat.
Ce urmează pentru politică monetară europeană
Deși inflația pe termen scurt crește, așteptările pe termen mediu și lung rămân stabile, iar creșterea salariilor este sub control. Totuși, experiența recentă ne arată că situația poate rămâne stabilă până când, brusc, începe să se deterioreze. Stefan Gerlach, economist-șef al EFG Bank, observă că „o majorare în iunie rămâne posibilă și justificată, dar și menținerea dobânzilor este la fel de justificată.”
Decizia finală a BCE, programată pentru reuniunea din 11 iunie, va fi crucială. Va alege banca centrală să prevină o nouă criză prin măsuri restrictive, sau va continua să tolereze o inflație peste țintă, riscând să repete greșelile trecutului?
