duminică, 19 aprilie 2026 ☁️Columbus8°CNoros

Caută în Jurnalul Național

Cultură

Duminica Tomii prima sărbătoare după Paște ce tradiții se respectă

Madalina Radu · 19 aprilie 2026 · Actualizat: 07:48
Duminica Tomii

Duminica Tomii este prima mare sărbătoare din perioada pascală, prăznuită de Biserica Ortodoxă la exact o săptămână după Înviere. Sărbătoarea, parte din Săptămâna Luminată, amintește de episodul biblic în care Apostolul Toma se convinge de Învierea Mântuitorului. Anul acesta, Duminica Tomii cade pe 19 aprilie.

Este ziua în care Iisus Hristos li s-a arătat pentru a doua oară ucenicilor.

Semnificația biblică a sărbătorii

Numele sărbătorii provine de la Apostolul Toma, cel care inițial s-a îndoit de Învierea lui Iisus. Potrivit tradiției creștine, Mântuitorul a apărut în mijlocul ucenicilor deși ușile erau încuiate, special pentru a-i risipi îndoiala lui Toma. În urma acestei întâlniri, văzând rănile Mântuitorului, apostolul a mărturisit fără ezitare credința sa, spunând „Domnul meu și Dumnezeul meu!”.

Superliga nu ia pauză de Paște Două meciuri cu miză se joacă duminică
RecomandariSuperliga nu ia pauză de Paște Două meciuri cu miză se joacă duminică

Tradiții și pomenirea morților în toată țara

În multe zone din țară, Duminica Tomii este strâns legată de pomenirea celor adormiți. Credincioșii aduc la biserică ouă roșii și colaci, care sunt sfințite de preoți după slujba Utreniei. Acestea sunt apoi date de pomană pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi.

Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri este ciocnitul ouălor roșii direct la cimitir, pe morminte, în semn de comuniune între cei vii și cei morți.

Și tradițiile variază în funcție de regiune. În Moldova și în zonele de la granița de est, familiile merg la cimitir, organizează mese întinse direct pe morminte și împart pachete cu alimente. În Muntenia, accentul cade mai mult pe participarea la slujba de la biserică și pe pomenirile făcute acasă. În Transilvania, în schimb, obiceiurile sunt mai sobre, centrate pe rugăciune și pe curățarea și îngrijirea mormintelor.

Tradiții de 9 martie. De ce se beau 40 de pahare de vin și ce riști dacă nu respecți sărbătoarea
RecomandariTradiții de 9 martie. De ce se beau 40 de pahare de vin și ce riști dacă nu respecți sărbătoarea

Ce nu este bine să faci în Duminica Tomii

Sărbătoarea vine cu o serie de interdicții populare, menite să păstreze caracterul solemn al zilei. Astfel, nu se spală haine și nu se face muncă grea în gospodărie, considerându-se un gest de lipsă de respect față de sărbătoare. si, certurile și cuvintele urâte sunt de evitat.

Se spune că nu este bine să refuzi pomana care ți se oferă și nici să fii zgârcit. Orice formă de petrecere zgomotoasă sau eveniment nepotrivit trebuie amânată. În schimb, ziua trebuie trăită în liniște, cu respect și recunoștință față de cei care au trecut la cele veșnice.