Adevărul crunt despre medicamentele inovatoare. Cât așteaptă pacienții români pentru un tratament

1.110 zile. Acesta este timpul mediu pe care un pacient român trebuie să îl îndure pentru ca un medicament nou, deja aprobat în Europa, să devină compensat prin sistemul public de sănătate.

Decalaj major față de vecini

Dincolo de dramele individuale, miza reală este una profund financiară și sistemică. Când statul alocă doar 138 de euro pe cap de locuitor pentru medicamente, presiunea se mută inevitabil pe spitalizări lungi și pe intervenții mult mai costisitoare. Până la urmă, un pacient netratat la timp ajunge să coste sistemul mult mai mult.

În contextul subfinanțării cronice, raportul recent prezentat de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) arată o realitate dură. Dintre cele 168 de medicamente inovatoare aprobate la nivel european în perioada 2021-2024, abia 28 figurau pe listele de compensare de la noi la începutul anului 2026. Românii au acces la doar 17% dintre tratamentele de ultimă generație, în timp ce media europeană sare de 45%.

RecomandariCe spune Dan Zaharescu despre medicamentele inovatoare care așteaptă decizia de compensare ca să fie decontate

Cifrele vorbesc de la sine.

Iar discrepanța este uriașă chiar și față de țările din regiune. Așa cum detaliază o analiză publicată recent de Adevarul, cehii așteaptă 659 de zile pentru compensarea unui tratament nou, polonezii aproximativ 714, iar croații circa 734 de zile. Noi așteptăm aproape dublu față de media europeană, care este estimată la 597 de zile.

Situația critică din oncologie

Dar cum se traduce această întârziere în viața reală a unui bolnav?

„1.110 zile înseamnă peste trei ani în care un pacient cu cancer, un copil cu o boală rară sau o persoană cu o afecțiune cronică severă privește cum tratamentul de care are nevoie există în alte țări europene, dar nu și în România.” – Rozalina Lăpădatu, președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA)

Conform raportului EFPIA, România compensează doar 20% dintre medicamentele oncologice aprobate la nivel european între 2021 și 2024. când media UE la oncologie este de 51%, diferența se plătește direct în șanse mai mici la supraviețuire. Situația este la fel de gravă și în cazul bolilor rare, unde doar 13 din cele 66 de tratamente aprobate au ajuns pe listele de compensare (un procent de aproximativ 20%, față de media europeană de 43%).

„Datele raportului W.A.I.T. 2025 arată, încă o dată, că România rămâne în coada Uniunii Europene în ceea ce privește accesul pacienților la medicamente inovatoare, ocupând de această dată ultimul loc.” – Dr. Ioana Bianchi, director Relații Externe ARPIM

Soluții blocate pe hârtie

Reprezentanții industriei atrag atenția că bugetul alocat ține țara pe loc. România cheltuiește aproximativ 1.354 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate, un nivel cu aproape 40% sub media Europei Centrale și de Est și de peste trei ori mai mic decât media europeană.

„Pentru sistemul de sănătate, presiunea se mută către spitalizări și alte intervenții mai costisitoare, într-un context deja marcat de subfinanțare. Este nevoie de un dialog strategic cu autoritățile și de soluții concrete care să schimbe structural accesul la inovație în România.” – Dr. Radu Rășinar, președinte ARPIM

Industria propune crearea unui mecanism predictibil de finanțare, modernizarea procesului de evaluare și reforma taxei clawback. Acest mecanism prin care statul recuperează o parte din cheltuieli apasă greu pe umerii producătorilor. Totul se întâmplă într-un context global complicat, în care ponderea medicamentelor compensate integral în Europa a scăzut de la 42% în 2019 la 28% în 2025, iar investițiile se mută accelerat spre SUA și China.

RecomandariAdevărul crunt despre moartea unei asistente de 50 de ani. Ce s-a întâmplat după o operație banală

Numai că implementarea acestor măsuri pe plan local depinde exclusiv de deciziile Ministerului Sănătății. Până când autoritățile nu vor aproba noi mecanisme de tip „horizon scanning” pentru estimarea bugetelor, rămâne deschisă întrebarea cine va asuma costurile tot mai mari ale diagnosticărilor tardive.